Dacă aş mai lucra la librărie, 10 poveşti şi reţete pierdute prin Deltă este cartea care ar sta expusă pe mai multe rafturi: la albumele de fotografie, la cărţile de călătorie, la secţiunea gastronomică, la autori români contemporani şi pe la poezie, poate chiar şi la recomandările de weekend sau călătorie, poate chiar şi la zona de mindfulness de la dezvoltare personală. Dacă aş mai lucra la librărie şi un domn necertat acasă şi aflat în căutare de contrazicere fermă cu cineva la întâmplare m-ar întreba ce-i cu cartea asta prin tot magazinul, i-aş explica modul fascinant în care se îmbină, în această carte, proza cu poezia, reţeta gastronomică şi cea a unei vacanţe într-un decor retro ireal şi tihnit, imaginea cu vorba şi felul în care Teodor Hossu-Longin răscoleşte un colţ de istorie şi ni-l serveşte pe un platou amplu, cu o parte dintre ingrediente cunoscute, dar aşezate într-un mod neaşteptat, dar şi cu o parte de elemente ce au nevoie de prezentare şi de o poveste care să le justifice existenţa şi să le pună pe piedestalul de pe care au dispărut din greşeală, nepricepere, ignoranţă, snobism.
La fel, nu aş reuşi să spun în puţine cuvinte în ce anume se face incursiunea, dacă e bucătăria specifică Deltei (nu doar cea a Dunării, ci şi cea de la Comana) sau o pagină antropologică specifică unei lumi care, chiar dacă nu e pe cale de dispariţie, devine tot mai mult cunoscută celor care se simt cumva legaţi de ea şi tot mai puţin accesibilă căutătorilor de senzaţii tari în resort-uri străine. Încercând să-mi răspund la această întrebare, mi-am dat seama că probabil asta îţi iese când îţi place ce faci sau ce documentezi: o carte-album cât un capitol consistent dintr-o istorie locală abordată pe multiple paliere, ilustrată corespunzător şi care nu încearcă vreo clipă să convingă pe cineva. Nu simţi că ai răsfoi un album preţios, numai bun de făcut cadou, ci doar că ai o bere în mână şi-o undiţă în portbagaj şi te îndrepţi spre Deltă cu autorul care-ţi povesteşte ultimele sale descoperiri, care-ţi prezintă meniul de la locul de cazare şi păţaniile ce vă aşteaptă. Aici trebuie să recunosc şi meritele fotografiilor lui Valeriu Leonov, care intevin acolo unde cuvintele s-ar putea dovedi prea sărace ori poate prea vechi pentru cititorul contemporan.
M-a debusolat puţin faptul că versurile care însoţesc imaginile nu îi aparţin lui Teodor Hossu-Longin, aşa cum am crezut când am deschis prima dată cartea la-ntâmplare, ci unor autori consacraţi pe care-i găsim enumeraţi la început, iar printre detaliile cele mai folositoare se numără, din punctul meu de vedere, notele de subsol care explică tot ce te-ar putea distrage de la carte pentru a te îndemna, în alte condiţii, să te îndrepţi spre dexonline.
Istoria vestigiilor locale, tradiţiile numeroase, multiculturalismul atât de izbitor, legendele şi reţetele, oamenii cu bucuriile şi durerile lor sunt cel puţin atâtea motive să citeşti cartea, înainte de toate, pentru ca mai apoi să decizi să faci un exemplar cadou cuiva drag (încercaţi să oferiţi una cuiva care merge regulat doar la Sfântu Gheorghe sau la Gura Portiţei) şi să îţi planifici o vacanţă fără tehnologie, dar cu poveste, gust, culoare şi aromă în Delta profundă.
Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt;
găseşti cartea aici.
Leave a Reply