Am „inventat” pe pagina mea de Facebook un album foto care se numește Vii în vizită și nu știi ce să-mi aduci? în care adaug, de fiecare dată când simt că mi-ar plăcea o anumită carte, poză cu coperta acesteia, ca să fiu de ajutor celor care se gândesc că-s un om foarte mișto și că merit multe cadouri, dar care poate că se sfiesc pentru că nu știu ce minunăție exorbitantă mi s-ar potrivi. Cu ajutorul acestui album, treaba e foarte clară: n-am ce e acolo, deci ia-mi ce-ți convine din lista prezentată. Când primesc ceva, șterg imediat din album. Eu sunt fericită că am ce citi și despre ce scrie, iar tu, oferitorul de cadouri la fetele de pe net, te bucuri de bucuria mea.
Cu Silvia (cea faină de la Serial Readers, ca să-i zic pe numele ei întreg), a fost altfel, că ea n-a vrut să mă cucerească ori să mă impresioneze. Dar i-au reușit ambele. M-am trezit cu doamna de la Poștă la ușă, dorind să nu-mi lase-n cutie plicul „așa mare și alb și curat, să nu se murdărească”. Pe scurt, m-am văzut în brațe cu o carte care mi-e dragă dinainte să știu că avea să fie carte, anume Adevărata carte cu pisicile lui Tocilescu.
Carte pe care am devorat-o ca o mâță turbată în căutare de pateu sau de mierle, că tot suntem în subiect. Urmăresc pisicile lui Tocilescu pe Facebook de multă vreme deja și rog a se observa că am zis că urmăresc pisicile lui, nu pe el. Le-aș răpi, dar probabil mi-ar da foc în somn sau ceva, că sunt niște nenorocite.
Au exact doza potrivită de nesimțire, ciudățenie, psihopatie pe care bănuiești că trebuie să le aibă o pisică, right? Știu, știu că tot textul din cartea aia e ficțiune, dar nu avem vreo dovadă că n-ar fi gândit așa, deci să fim decenți: Jiri, Ursula și Cici chiar sunt așa cum le ilustrează cuvintele cu beep ale lui Tocilescu.
Eu nu râd ușor, că-s la fel de nenorocită ca pisicile amintite mai sus, dar Adevărata carte cu pisicile lui Tocilescu chiar m-a făcut să râd tare, îndelung și zgomotos, ba chiar m-a făcut fericită când am văzut că mă regăsesc în presupusele trăiri și sentimente complexe de pisică leneșă. Așa că vă recomand cartea, nu știu ce om trebuie să fii să nu ți se pară amuzantă! Poate doar câine să fii, dar despre javre și potăi nu vorbim aici…
Leave a Reply