Jurnal de librar a apărut în 2017 la editura Herg Benet şi-a avut parte de tot felul de reacţii din partea cititorilor şi chiar a altor librari şi uneori sunt tentată să cred ce mi s-a spus, că ar fi schimbat nişte cursuri ale unor vieţi sau măcar unele perspective.
La patru ani de viaţă ai jurnalului meu de librar, iată că apare această a doua ediţie — la o altă editură, cu o copertă nouă şi cu texte pe care le-am omis la prima ediţie. În plus, cu texte cerute de la voi, alţi cititori care fac rost de drogul preferat din librării — mi-am spus, destul de evident, că dacă de o parte de tejghelei s-au văzut lucrurile într-un anume fel, de ce n-ar fi fost vreodată la fel de ridicole, amuzante şi aberante şi de cealaltă parte?
Există nişte raţiuni care au stat la baza deciziei de a se naşte această carte nouă, deşi veche deja. E drept, mi-am considerat demersul educativ şi cu potenţial amuzant pe alocuri, iar palma de trezire şi la o altă realitate a fost reacţia unei cititoare pe care nu o cunoşteam şi de a cărei impresie am dat întâmplător: „Autoare a se considera superioara fata de oamenii pe care ii considera josnici”. Foarte departe de mine această intenţie, dar mulţi dintre voi ştiu deja asta. Pentru cei care ştiu ei mai bine cum sunt eu şi care-mi sunt intenţiile… ce pot să spun? Felicitări?
Aşadar, ediţia nouă de Jurnal de librar apare curând la editura Neverland. Cum poţi contribui? În unul dintre cele două feluri:
- eşti sau ai fost librar şi ai de împărtăşit o experienţă care, orice-ai face, nu-ţi iese din cap; pozitivă sau negativă, tu alegi.
- ai intrat cel puţin o dată într-o librărie şi avut parte, la fel, de o experienţă care te-a uimit, jignit, entuziasmat, bucurat, deprimat.
În oricare dintre cele două categorii te-ai afla, dacă ai un text pe care-l vrei publicat în noul Jurnal de librar, dă un mesaj cu acest text pe pagina cărţii, aici. Dacă, alături de editură, decid că locul acestuia e în noua carte, putem să ne lăudăm apoi că am scris împreună un volum cel puţin amuzant, dulce-amărui, aşa cum e viaţa când eşti înconjurat de cărţi. Mulţumim deja celor care trimit textele până pe 30 septembrie 2020!
Leave a Reply