Apa care unește spații și oameni în timp ce spală și curăță, răpește și traumatizează

Citesc cam 120 de cărți pe an și recomand câte o carte pe săptămână, în medie, printr-o recenzie pe acest site. Preocupată cu propriile liste de cărți de citit, cărți citite deja, wishlisturi și altele, uneori simt că nu mai las loc pentru surpriză – așa cum a fost când am cedat încurajărilor celor care mi-au recomandat pe Facebook, la rândul lor, să citesc Legământul apei și cărora le sunt profund îndatorată acum, după ce am descoperit unul dintre cele mai bune romane pe care le-am parcurs în ultimii ani.

Sumar

Legământul apei a apărut în engleză în 2023 și a fost publicat în traducerea Adrianei Bădescu în 2024, la Editura Litera. Acțiunea este desfășurată pe durata vieții mai multor generații, de la 1900 și până în 1977, și vizează mai mulți membri afectați de aceeași problemă, pe care ei o numesc Tulburare, și care înseamnă că fiecare dintre aceștia ajunge să moară prin înec – fie la o vârstă fragedă, fie târziu în viață, determinând o serie de frici și măsuri menite să îi protejeze.

Acțiunea romanului începe chiar la 1900, când o fetiță de 12 ani – al cărei nume îl aflăm abia sute de pagini mai târziu, până atunci fiind cunoscută ca Ammachi Mare – este obligată să se mărite cu un bărbat care are peste 40 de ani și pe care nu l-a mai văzut niciodată până atunci.

După un început înspăimântător al mariajului, fetița se transformă în femeie și se maturizează, trecând prin incomensurabile bucurii și uriașe pierderi și dureri, martoră la schimbările celor din jur și-ale vremurilor: încet-încet, în mica ei așezare Parambil pătrunde miracolul cititului (soțul analfabet și foarte blând îi face abonament la ziar, ulterior fiul îi citește din romane în engleza pe care o învață și el treptat), al radioului (tot meritul fiului), precum și posibilitatea ca soluțiile medicale să fie mai la îndemână (după zeci de ani de nenorociri ale căror urmări ar fi putut fi ținute sub control dacă ar fi existat un acces mai facil la servicii medicale, la Parambil se înalță un spital).

În plus, Legământul apei este o călătorie ca o lecție de istorie, geografie și cultură într-un spațiu despre care consider că niciodată nu vom putea ști prea mult. Cu realitate și iluzie, interese individuale în conflict sau acord cu cele de grup, boală și sănătate, medici și pacienți, puterea cunoașterii și chinurile ignoranței, leproși și adulteri, anii trec ca o fluturare de aripi și clipele sunt agonizant de lungi.

Teme și subiecte

Cele aproape 850 de pagini sunt distribuite în zece părți și 84 de capitole care, cu mici excepții, curg cronologic. Cum sper că v-am obișnuit, nu o să vă dau detalii care ar putea fi considerate spoiler – ce e mai sus se poate afla, în mare parte, și de pe coperta a patra, însă am să vă dau câteva motive pentru care insist că trebuie citit Legământul apei, limitându-mă la teme și subiecte puse în discuție de autor.

În primul rând, vom observa victimele sistemului de caste din India, dar și pe cele ale ocupației și influenței britanice. Nu trebuie să uităm vreo clipă că, dincolo de dragoste și moarte, aceste teme universale, avem în față și o poveste despre colonialism și apartenență, dar și despre formele robiei:

Mulțimea murmură anticipativ: un preot alb, venit de departe, e întotdeauna ceva de interes, chiar dacă nu e Billy Graham. „Suntem înrobiți chiar și după ce devenim liberi”, își spune Maestrul Propășire. „Ni se pare că mesajul unui alb e mai bun decât tot ce ar putea spune unul de-al nostru.” (pag. 590)

Mai mult, este și o poveste inspirată de realitatea relațiilor dintre coloniști și nativi, așadar despre agresiune și răbdare, luare cu forța și învățarea respectului, răzvrătire și împăcare cu soarta, rezistență și subzistență.

Aș sublinia aici și condiția femeii în sărăcie sau sisteme patriarhale, aceasta fiind cel puțin dublu discriminată. Artistelor din aceste lumi, în mod suplimentar și mai revoltător, li se răpește și mai mult din cauza calităților de soții și mame, care le obligă la prioritizări pe care nu și le doresc.

Soartă și liber-arbitru

Personajele sunt numeroase și complexe, atent construite și bine individualizate – nu pot fi confundate nici când li se suprapun destinele și observăm cum se repetă istorii. Pare miraculos modul în care aceste destine fără legătură se întâlnesc și se influențează, ba chiar se înlănțuie fără a se mai dezlipi vreodată.

Se depășesc condiții fie prin educarea pe calea științei (Mariamma îndeplinește visul familiei de a avea un medic școlit la Madras), fie prin artă (Elsie se sacrifică pe sine pentru artă, iar cea mai de preț creație a ei ne va fi dezvăluită abia la final; Philipose are zeci de ani o rubrică la ziar), fie chiar printr-o întoarcere spre sine, cu empatie și deschidere (Philipose are o evoluție emoționantă și uluitoare după ce înțelege și el, la fel ca noi, cum durerea poate fi atât de mare și diversă, încât să ducă natural la dependență și ceea ce percepem drept ratare).

Sunt ușor de îndrăgit și înțeles în profunzime, cred eu, atât personajele convinse că nu trebuie să își depășească destinul, cele împăcate și mulțumite, cât și cele care contestă norme și reguli arhaice și luptă în permanență pentru ceva mai bun sau pur și simplu pentru ce li se cuvine.

Pe parcursul cărții m-am gândit la alte câteva, dar și la niște experiențe recente: mi-am amintit de expoziția „Între ape”, despre care am scris aici, dar și la Copiii lui Hansen, romanul lui Ognjen Spahić, care mi-a rămas în minte deși l-am citit tare demult (o parte însemnată din Legământul apei e dedicată reabilitării și administrării unei leprozerii, cu descrieri ale tratamentelor și bolnavilor cărora li se administrează), și la A opta viață (Pentru Brilka), despre care am scris aici, pentru că e tot o saga în care e inevitabilă imixtiunea istoriei mari în cele personale și poate mărunte, precum și la Epoca viciului, pentru discrepanțele dintre India bogată și cea lipsită de mijloace, despre care am scris aici.

În această lume construită de Abraham Verghese, apa le leagă pe toate, unește spații și oameni, spală și curăță, dar și răpește și traumatizează, acționând ca un mare buton de resetare a vieților prin care se strecoară în picături inofensive sau șuvoaie nimicitoare. Ar mai fi atâtea de spus despre cartea de față, dar sper să vă fi convins să o luați acasă, de o zăriți pe un raft de librărie fizică sau virtuală, sau să o deschideți chiar azi, dacă o aveți deja acasă, pentru că ascunde mult mai multe surprize decât am putut dezvălui aici.

Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt; găsești cartea AICI.

Dacă recomandările mele de carte ți se potrivesc și îți plac cărțile pe care le descoperi cu ajutorul meu, susține proiectul independent ancazaharia.ro abonându-te pe Patreon.