Până să ia premiul Nobel pentru Literatură în 2022, despre Annie Ernaux știam doar că există; nu o citisem și așteptam traduceri despre care nu credeam că aveau să se întâmple curând. M-a surprins plăcut să aflu că în colecția Anansi. World Fiction a editurii Pandora M urma să apară, în foarte scurt timp pentru că era deja în lucru, Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei. O carte care s-a poziționat, de la început, printre cele câteva pe care nu le voi uita niciodată și la care voi visa mereu să mă reîntorc știind sigur că aș citi de fiecare dată altceva.
De Annie Ernaux m-am apropiat cu timiditate și speranță, cu sentimentul că sensibilitatea și confesivitatea de care dă dovadă nu sunt prea apăsătoare ori superficiale. Și n-am fost nicidecum dezamăgită, ci dimpotrivă.
Pasiune simplă detaliază asupra relației unei femei mature și singure cu un bărbat însurat. Întreaga ei existență se petrece doar în raport cu el, un fapt care e posibil să vă fie familiar dacă v-ați aflat vreodată într-un trio amoros din poziția de outsider: anticiparea, pregătirea hainelor (niciodată aceleași), încercarea de a găsi legătura între iubitul ei și orice face, vede, spune. Fără aceste asocieri cu el, lumea din jur își pierde farmecul pentru personajul feminin central. Dacă întâmplarea ori persoana ieșită în cale nu o „leagă” de iubit în orice mod, oricât de vag, devine complet indiferentă.
Căutam să fiu la curent cu ce făcea în timpul liber, cu plecările lui din weekend. Mă gândeam „acum e în pădurea Fontainbleau, face jogging – e în drum spre Deauville – pe plajă, lângă soția lui” etc. Mă liniștea să știu asta, aveam impresia că că-l pot situa în cutare loc, în cutare moment, mă înarma împotriva infidelității. (Credință pe care o compar cu aceea, la fel de tenace, care constă în a-mi închipui că știind locul bairamului sau al vacanțelor fiilor mei e de-ajuns pentru a-i apăra de un accident, de droguri sau de înec. (pag. 30-31)
Pasiune simplă mi-a dat un boost incredibil de emoție și luciditate în raport cu viața mea din anumite perioade, mi-a oferit fereastra obiectivă prin care să (re)analizez subiectivismul unor decizii pe care doar timpul avea să le dovedească foarte proaste. Sau maturitatea emoțională, și ea îndepărtată. Citind-o, m-am simțit de parcă aș fi stat ore întregi la psiholog, vorbind despre mine și observându-mă detaliat în scrierea cuiva care relatează cu înțelegere și nu neapărat cu detașare, dar clar fără înverșunarefață de fata care a fost și a făcut alegeri discutabile.
Confesiunea adolescentei este probabil mai șocantă decât Pasiune simplă tocmai pentru că protagonista este mult mai tânără, fiind practic o adolescentă rebelă care tânjește după libertatea din afara cadrului familial și școlar, gândindu-se la băieți și bărbați cu dorința de a fi dorită. Este vara anului 1958 când fata neștiutoare are parte de primele experiențe sexuale – pentru prima dată aflată departe de autoritatea și controlul părinților, reacționează ca o căprioară uimită în fața tuturor lucrurilor pe care nu le știe și pe care le experimentează distorsionat, devenind motiv de batjocură printre ceilalți imaturi din tabăra la care ar trebui să aibă grijă de copii mai mici decât ea. Narând cu o oarecare distanțare față de personajul în care o recunoști și nu o recunoști pe autoare, ea procesează sănătos, zic eu, variile forme ale abuzului la care a fost supusă și în capcanele căruia căzuse din necunoaștere și curiozitate. În plus, foarte importantă mi se pare și narațiunea pe care și-o croiește în acele momente în jurul întâmplării, dând forme noi realității care altfel ar fi prea grea.
Ce reușește uimitor și lăudabil Annie Ernaux în Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei este că anulează granițele dintre ficțiune și memorialistică și, totodată, face din personal universal cu un simț extrem de precis al reîntoarcerii la versiuni trecute ale sinelui pentru o mai bună integrare în numele adevărului obiectiv, de o parte, dar și a celui profund subiectiv și negat în clipele dificile demult apuse, dar vii în amintire, pe de altă parte.
Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt; găsești cartea aici.
0 Comments
1 Pingback