În primăvara lui 2019 a apărut la Editura Polirom Mica mea inimă de om singuratic, primul roman semnat de poetul Vlad Drăgoi. Și eu recunosc că am avut emoții când am început să citesc, pentru că sunt de părerea aceea învechită că nu poți să le faci pe toate (la fel de) bine. M-a prins romanul de la primele rânduri, iar de la primele pagini am știut că nu las cartea din mână până nu ajung la final. Bine că am început-o la 1 noaptea. Continue reading
Category: Recenzii (Page 105 of 135)
Sieland este volumul de debut în poezie al lui Cristian Ciulică – un foarte tânăr poet care m-a făcut să mă întreb sincer: dacă debutul arată astfel, cum vor fi și cât de bune se vor dovedi următoarele cărți? De aici, desigur, e loc de mers doar în sus. Și sigur că asta mă sperie cumva, mă intimidează și mă entuziasmează, căci știu că România nu-i chiar locul cel mai prietenos cu scriitorii geniali; știu pentru că mă gândesc la Flavius Ardelean, căruia orice altă țară care pune preț pe literatura bună i-ar face o statuie. Și nici măcar nu glumesc. Continue reading
Cartea Casa bântuită mi-a picat în mână chiar în ziua în care aveam să aflu și de existența serialului omonim de pe Netflix. Am purtat o (foarte scurtă) bătălie interioară și am decis să fac cum se întâmplă să simt. Ce-am simțit? Că pot citi cartea și pot vedea serialul în paralel. Regret? Deloc. M-a incomodat vreuna în încercarea mea de a mă bucura de cealaltă? Dimpotrivă. Pe scurt și fără introducere amplă și inutilă, vă spun ce recomand eu: să citiți întâi cartea, apoi să vedeți serialul. De ce? Continue reading










