Tu ce citești azi?

Category: Recenzii (Page 44 of 135)

Toate sentimentele amestecate după ce am citit „Strigă-mă pe numele tău”

Țineam în wishlist Strigă-mă pe numele tău de când s-a tradus la noi, dar mi-am cumpărat-o abia când a apărut în colecția Top10+ de la Polirom, formatul acela mic și alb în care vin cărțile la prețuri mai prietenoase, apoi am mai ocolit-o o vreme din cauza altor urgențe autoimpuse pe lista cu cărți de descoperit, așa că abia acum am început – și terminat rapid – cartea lui André Aciman. O experiență care parcă încă-mi produce entuziasm ce se alimentează din cel inițial, de dinainte chiar de a o cumpăra, de vreme de am parcurs cartea cu o senzație crescândă de dezamăgire.

Continue reading

Incredibila complexitate a lumii din „Pe cine iubești mai mult?”

Deseori, dând peste o traducere semnată de Mihaela Buruiană, m-am întrebat cum ar putea să arate și să se citească o carte scrisă de ea – Pe cine iubești mai mult? (editura Nemira, publicată în 2023 în colecția n’autor) mi-a răspuns la întrebare și m-a bucurat cap-coadă pentru că m-a ținut prinsă de la prima pagină și până la ultima, m-a impresionat cu backgroundul de cititor atent pe care se vede că-l are și m-a purtat cu emoție printr-o copilărie uitată și o adolescență cu imagini încă vii, deși adânc îngropate până să descopăr proza scurtă a Mihaelei Buruiană.

Continue reading

Regăsirea memoriei colective în cea individuală: „Anii”, Annie Ernaux

Dacă despre Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei am spus că e cartea la care voi visa mereu să mă reîntorc, în apărarea mea pot declara doar că încă nu citisem cealaltă carte scrisă de Annie Ernaux și deja tradusă în română, Anii, o colecție de amintiri a unei generații întregi în care cel mai mult m-a uimit și impresionat cum autoarea reușește să fie atât de precisă în detalierea particularului, a individualului, și totodată atât de reprezentativă pentru un întreg segment de populație, depășind granițele spațio-temporale ale Franței anilor 1941-2006.

Și-ar dori să reunească aceste imagini multiple ale ei, separate, discordante, prin firul unei povești, cea a propriei existențe, de la nașterea ei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și până astăzi. O existență singulară, așadar, dar și topită în mișcarea unei generații. (pag. 176)

Continue reading

« Older posts Newer posts »

© 2026 ancazaharia.ro

Theme by Anders Noren — Up ↑