Tu ce citești azi?

Category: Recenzii (Page 52 of 135)

Mai multă autosabotare, mai puțin autocontrol: „Tu ești muntele”

Am o relație complicată cu aparițiile de la imprintul Orion al editurii Nemira: mă prinde coperta pe loc, sinopsisurile sunt excelente, apoi mă fascinează cartea pe măsură ce înaintez și ajung pe la jumătate cu certitudinea că am dat de cea mai tare carte din viața mea (și așa e, până-n punctul ăla), după care ori o lasă mai moale cartea, ori sufăr eu o schimbare de personalitate și o văd dintr-o dată ca scrisă fără entuziasmul care mă cucerise inițial. Așa am pățit cu Iernile sufletului, de exemplu, dar și cu Tu ești muntele. Continue reading

Uitate de istorie și publicul larg, „recuperate” de Zing Tsjeng. Scriitoarele

Am dat întâmplător de Forgotten Women – The Writers, iar titlul mi-a atras atenția din motive evidente: cu siguranță se înscrie precis în zona mea de interes, readucând la lumină creații ale unei categorii care a fost deseori nedreptățită. De cele mai multe ori, de-a lungul istoriei, femeile au fost un element secundar, dispensabil, iar vocile lor, deși poate puternice și relevante, au fost date deoparte de istoria „corectă”, cu accente patriarhale. 

Continue reading

Tumultul erotic ce sărbătorește irepetabilitatea fiecărei clipe: „G.”

G. a primit Booker Prize în 1972, la apariție, iar în 2022 a fost publicată și la noi, în colecția endorfiction de la editura Vellant, în traducerea din engleză a Ioanei Văcărescu. Acțiunea privește viața unui „Don Juan modern”, dar nu este chiar atât de condimentată explicit și este, în plus, deseori fragmentată de reflecții asupra limbajului și a percepțiilor noastre ale acestuia (diferența contextuală dintre semnificat și semnificant, de exemplu).

Continue reading

« Older posts Newer posts »

© 2026 ancazaharia.ro

Theme by Anders Noren — Up ↑