Cazul scriitorului dispărut reprezintă debutul în proză (în excepționala colecție 821.135.1 – scriitori români contemporani de la editura Humanitas) al lui Andrei Manolescu, jurnalist cu experiență îndelungată pe care-l puteți citi periodic în Dilema veche, acolo unde ține de aproape două decenii rubrica numită „Libertatea de impresie”.
Influența acestei rubrici se vede și-n romanul de față – autorul e un observator atent al realității cotidiene, iar în Cazul scriitorului dispărut îi acordă acest skill unui britanic pe nume David, traducător din română în engleză al unui autor de romane polițiste despre care nu se mai știe nimic de zeci de ani. David trece prin numeroase filtre întâmplările de zi cu zi (interacțiunea cu un vânzător de mașini la limita legalității, drumurile cu trenurile din România, discuțiile cu foștii polițiști și cu membrii Uniunii Scriitorilor din România, printre alții) și are observații aproape filosofice despre toate aceste evenimente la care e deseori mai mult spectator decât personaj implicat. El păstrează, totuși, niște teamă și respect în fața legii, spre deosebire de românii care-l înconjoară, îl ajută și „se descurcă”.
Elementele acestea „românești” se simt la tot pasul: scriitorii ies la o masă cu ciorbă de burtă, mici și bere, apoi încep să facă mișto de morți. Nu insensibil, aș zice eu, pentru că substratul pe care-l remarci rapid este că umorul e folosit ca armă împotriva suferințelor și-a represiunii, mai ales că o parte importantă din acțiunea la care se face referire (prin amintirile fostului polițist Iorgu) are loc înainte de 1989, când căile justiției erau cel puțin… discutabile.
Avem în roman și o altă față a Uniunii Scriitorilor din România, una din interior, binevenită în contextul în care singura astfel de carte care-mi vine în minte e cea scrisă acum câțiva ani de Cristina Nemerovschi. În plus, are și o dimensiune interculturală – asta dacă ne gândim că David e britanicul care „se bagă” în treburile pe care românii vor să le uite și care vede mai totul comparativ, făcând constante paralele între viața și oamenii dintre cele două țări. Așa că avem și o frescă social-politică subtilă și pertinentă, chiar reprezentativă pentru zilele noastre. La aceasta se adaugă și șirurile de preconcepții cu care are de luptat traducătorul, precum și sporadicele fenomene de discriminare la care este martor. Toate acestea, în cele din urmă, servesc drept prilej de filosofare: asupra caracterului uman, un fel de nature over nurture, infracționalitate.
Am fotografiat cartea alături de o sticluță de Salvatore Ferragamo Signorina Misteriosa ca să vă informez că parfumul ăsta e uimitor de potrivit pentru a te însoți la citit o carte cu aromă detectivistică și e la reducere aici.
Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt; găsești cartea aici.
Leave a Reply