How Democracies Die. What History Reveals About Our Future e scrisă de Steven Levitsky și Daniel Ziblatt și a apărut în 2018 la Penguin Books. Din păcate, momentan nu e tradusă și-n română, dar sper ca acest lucru să se întâmple cât mai curând și, în măsura în care ține universul cu mine, să fiu eu traducătorul. M-ar onora să contribui la a facilita transmiterea acestor informații și excelente puneri în context ale unor situații, decizii și măsuri care, cățărate pe un populism exploatat la extreme, facilitează devierea către sisteme de guvernare retrograde și foarte, foarte periculoase.
Desigur, cartea se referă, în cea mai mare parte, la situația din Statele Unite ale Americii, la ascensiunea discursurilor care au făcut posibilă alegerea lui Trump pentru primul său mandat la Casa Albă. Însă conține și destule exemple de democrații care au apucat panta totalitarismului și-a autocrației din întreaga lume, de la Chile până-n Venezuela, Turcia, Ungaria, Filipine și multe altele. Situații ale unor țări pe care, observându-le doar de la distanță și fără informații complete, e foarte posibil să le admirăm sau chiar idealizăm, dar care reprezintă cimitire ale libertăților și drepturilor omului.
Mi-am făcut multe reproșuri privind susținerea mea față de democrație, mai ales în ultima perioadă, m-am tot gândit că n-am făcut destul, însă cartea asta m-a liniștit într-o oarecare măsură pentru că autorii argumentează despre cum nu e chiar responsabilitatea cetățeanului de rând să apere democrația. Aceasta revine mai ales reprezentanților ei în sistemele de conducere și guvernare. Ar fi treaba politicienilor de bună-credință, spun Levitsky și Ziblatt, să se asigure că iau toate măsurile democratice și transparente necesare pentru ca discursurile extremiste să fie sancționate, reprezentanții lor să fie ținuți la distanță de posturile de risc, iar între politicienii responsabili și de bună-credință și cei cu derapaje să nu existe susținere, fie ea și tacită, ci o delimitare clară, cu argumente pertinente.
Una dintre capcanele democrației constă în faptul că tocmai ea poate conduce, prin alegerile libere și discursurile neîngrădite, la extremism, fiind destul de greu să se decidă cine, când și unde întrece măsura, ce devine periculos și care sunt măsurile democratice de luat împotriva intoleranței. Mai ales că anti-democrații vor invoca mereu ca portițe de scăpare exact acele caracteristici pe care le doresc anihilate: e dreptul meu să spun ce gândesc, mă simt agresat de prezența și afișarea membrilor comunității x sau y etc. Democrația e chiar poarta către abolirea și în cele din urmă lipsa sa, spun autorii.
Există și democrații care nu au căzut în aceste capcane, iar autorii oferă și aici exemple, alături de detalierea situațiilor inconfortabile în care au fost puse acele țări de-a lungul timpului, precum Belgia sau Finlanda, dar și de soluțiile aplicate concret de acestea pentru a delimita pericolul și a-l îndepărta de poziția în care ar fi putut să devină de-a dreptul nociv.
Pentru curioși, How Democracies Die. What History Reveals About Our Future conține și câteva instrumente de evaluare și verificare a indicatorilor de comportament autoritarian: pe secțiuni care se împart ulterior în întrebări la care își poate răspunde chiar cititorul, dacă are o cunoaștere bună a declarațiilor politicianului pe care-l are în minte pentru această evaluare.
În final, eu nici n-aș pune atât de mult accent pe titlu (Cum mor democrațiile), de vreme ce e posibil să inventăm noi sisteme de guvernare, mai bune și mai înțelepte, care să facă democrația să pară înapoiată, cine știe, dar aș insista pe mesajul din subtitlu (Ce ne relevă istoria despre viitor), căci aici consider că e miza: este imposibil ca, știind trecutul fals sau trunchiat, din surse conspiraționiste și manipulatoare, să nu cădem cu ochii deschiși și pe deplin conștienți în capcanele unui viitor din care ar fi greu sau poate chiar imposibil să scăpăm cu toții teferi.
Dacă ar ajunge și cartea asta la cât mai multă lume, poate că am redobândi o parte din rațiunea care ne lipsește, tot mai mult, ca nație gata să se lase manipulată de o fărâmă de populism penibil, o insultă la adresa inteligenței pe care sunt sigură că o avem, dar pe care poate că am lăsat-o în urmă în favoarea dimensiunii emoționale a receptării și luării de atitudine. Lucruri despre care aflăm, când citim How Democracies Die. What History Reveals About Our Future, că sunt periculoase pentru noi, pentru ceilalți și pentru cadrul în care ne putem dezvolta armonios. Dacă ar ajunge și la politicienii care, deși poate bine intenționați, se lasă influențați de posibilitatea de a rămâne „în joc” prin afilierea cu personaje dubioase, atunci cred că am putea fi de-a dreptul salvați de întoarcerea nefericită în timpuri mult, mult mai triste și grele. Pot doar să sper și să insist să o citiți, de vă cade în mâini. Și să o dăruiți și altora.
Iar dacă unii cititori sunt de-a dreptul cinici și rău intenționați, How Democracies Die. What History Reveals About Our Future poate fi citită și ca un manual care să-l învețe pe cel care dorește să fie ca Trump cum să calce exact pe urmele lui, ce butoane să apese, ce reguli să încalce și ce poveste să spună ca să se instaleze în cea mai înaltă funcție din stat. Alegerea (încă) ne aparține.
Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt; găsești cartea AICI.
0 Comments
1 Pingback