„Confuz”. O poveste de iubire, un exemplu de autodescoperire

Când a apărut prima oară Confuz, eu încă mai judecam cărțile după copertă și nivel de popularitate, respingeam ce se căuta în librărie pentru că mi se părea că asta poate spune ceva despre carte, ba chiar păstram niște urme de homofobie care îmi masca, în mintea mea, bisexualitatea, așa că am ocolit-o pe cât am putut.

Acum, la reeditarea de la Bookworm Publishing, romanul mă găsește un cu totul alt om: mai atent cu sine și mai dispus să se uite în interior când ceva din exterior pare să deranjeze, mai educat în privința libertăților celorlalți, sigur că având în continuare destule de construit, dar sunt un om mai deschis, per ansamblu.

Iar de introducerea asta e nevoie pentru că eu consider că interpretarea unei cărți ca asta sau ca Cimitirul lui Teleșpan, de exemplu, depinde mult și de cât de dus la terapie este cititorul.

În loc de rezumat

David e un tânăr cum cred că am fost cu toții cândva, pe la 20 și-un pic de ani: debusolat în multe privințe, mult prea sigur în altele, gata să riște chiar dacă nu știe care îi e scopul și unde-l poate duce pasul următor. Tocmai din acest motiv, poate fi și enervant pe alocuri – ezită când cititorul ar vrea să se miște, se aruncă cu capul înainte când știi, ca cititor și om trecut prin câteva lucruri, că n-ar trebui să facă un pas pentru care „riscant” e un termen prea blând (să lase gravidă o femeie când lui începe să-i fie tot mai clar că-l place pe un tip incredibil de apropiat amândurora, printre altele).

Debusolarea lui nu se remarcă doar în zona sexualității sale, deși asupra acestui aspect se concentrează o mare parte din narațiunea care te face parte din problemă și din soluție; și relația cu familia este un pilon important al narațiunii, precum este și cel al căutării constante a unui loc sigur – și din punct de vedere profesional, și amoros, și-n ce îi privește relațiile de prietenie, unele cu granițe neclare, dar provocatoare.

Răsturnările de situație pot fi epuizante la un moment dat (dar sunt intense ca într-o telenovelă sau un thriller cu 50 de suspecți, m-au epuizat și mi-au plăcut în egală măsură, nu-s sigură că ăsta poate fi reproș, le-aș încadra cel mult la guilty pleasures) și avem niște mituri cam depășite (aparenta laxitate eternă a vaginului după nașterea naturală), dar sunt compensate de umor care mie mi s-a potrivit și de niște sfaturi chiar bune pentru relații.

De ce mi-a plăcut

Găsesc Confuz mai mult decât relevantă pentru scena (încă mică) pe care se desfășoară scriitorii ce fac parte din comunitatea LGBTQIA+ din România și care scriu tocmai din perspectiva vieții ca parte din această comunitate. Eu am apreciat limbajul natural, pe care pe Goodreads am văzut că unii l-au găsit drept argument contra, aparent n-ar trebui să avem în cărți insultele ori injuriile care fac parte din viața de zi cu zi a celor mai mulți dintre noi. La fel și-n cazul scenelor explicite – nu văd nevoia de a ne preface-n literatură că ele n-au loc în viața reală. Apropo de asta, mi se pare că David reușește să facă munca în videochat chiar interesantă, mi-ar plăcea să mai citesc perspective ale unor personaje care fac asta fără să-și deteste jobul, ci dimpotrivă.

Cel mai important mi se pare felul în care acest roman aparent ușurel poate să predea eficient o lecție a autodescoperirii atât de necesare tuturor și să o fortifice cu altele despre asumarea omniprezentă în discursuri, dar mai degrabă absentă din stiluri de viață concrete, despre viața de outsider – ca cetățean străin într-o țară care solicită adaptare, oricât de prietenoasă ar fi, ca membru și reprezentant al unei comunități care încă se luptă cu prejudecățile.

Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt; găsești cartea AICI. Dacă recomandările mele de carte ți se potrivesc și îți plac cărțile pe care le descoperi cu ajutorul meu, susține proiectul independent ancazaharia.ro abonându-te pe Patreon.