M-am apucat de tradus în 2017, întâi în paralel cu locul de muncă full-time, traducând în weekend-uri și uneori seara, la final de program, apoi am ales tot mai mult traducerile și-am dat deoparte alte preocupări. Pe urmă mi-am dat seama că nu se poate trăi din traducerea câtorva cărți pe an, fiecare cu plata la cel puțin 30 de zile de la predarea manuscrisului. Pentru că asta lăsa luni întregi, poate chiar jumătate de an neacoperit de vreo plată, m-am reîntors la a accepta și proiecte mai mici, pe corectură, redactare sau copyright, ca să am și un venit lunar – sau, în orice caz, mai des decât bianual.
În 5 ani de joburi suprapuse care au dus la epuizare fizică și mai ales la căpuț, după neînțelegeri pe care poate că le voi detalia cândva, când voi avea energia pentru scandal, după bucuria că de câteva ori am nimerit cărți scrise cum le-aș fi făcut eu dacă ar fi fost să scriu excelent, după aproximativ 25 de titluri sub al căror autor e trecută Zaharia drept traducător, ei bine, după toate astea am decis că un ciclu de 5 ani se poate încheia aici, în anul în care fac și eu 30 de ani.
Când poate că ar trebui să mă redescopăr, să încerc și altceva, să-mi demonstrez că pot și-apoi să abandonez. Cine știe ce rezervă viitorul? Știu doar că nu traduceri, cel puțin nu în cel apropiat. Însă mi-e clar că m-am bucurat de fiecare experiență, cele mai multe chiar au fost provocări (pe care mă bucur că le-am depășit învățând ceva util) și nu am irosit anii ăștia, la fel cum nu regret că mi-am găsit curajul de a spune stop când s-a risipit magia. Pentru că până acum vreun an chiar am tradus cu fluturi în stomac și furnicături nu doar în vârfurile degetelor, a fost o oarecare dependență din partea mea. Cu care m-am obișnuit și, ca să nu-i citez pe Paraziții, puteți să-i ascultați voi și să spargeți rutina. Asta dacă rutina nu înseamnă Paraziții, că atunci vă recomand Mozart.
Cărțile traduse se văd pe Goodreads. Urmează să mai apară, fiind în lucru pe la edituri, încă vreo… 7-8, cred. Mă bucur enorm că am făcut asta, mă bucur la fel de mult că pot să fac un pas în spate fără regrete, lacrimi și nostalgii.
Fără să caut a jigni pe cineva, dar insistând pe importanța pregătirii temeinice a oamenilor din orice domeniu, cred că pot fi mai de folos literaturii dacă rămân la corectat și redactat după unii traducători sau scriitori români care se concentrează mai mult pe idee și mai puțin pe forma în care se transmite ea. Să fie asta treaba mea de-acum! Eu mă bucur pentru timpul liber câștigat și pentru faptul că știu că, trăind într-o țară unde e curent mereu, o ușă care se închide înseamnă că se deschide una pe undeva, prin apropiere. Sau că măcar se sparge un geam.
Fotografie creată de Ann H, de la Pexels.
Leave a Reply