„Există ceva mai rău decât să-ți pierzi libertatea: să pierzi gustul ei.”

Mereu cu gândul la ea, scrisă magistral de Jean-Baptiste Andrea și câștigătoare a Prix Goncourt în 2023, a apărut la noi la Editura Trei anul trecut, în 2024, în traducerea din limba franceză a Mihaelei Stan. Și se numără, chiar dinainte să ajung la final, printre acele mari cărți cărora le sunt profund îndatorată pentru schimbarea în bine a cititorului și, prin extensie, a lumii.

Direcții generale

Personajul central este Michelangelo „Mimo” Vitaliani, a cărui viață a urmărim și noi din primele clipe, când părinții îi aleg numele cumva în joacă, pentru a se asigura că are un viitor strălucit în sculptură, și până pe patul de moarte. Între aceste două puncte, o viață complexă se desfășoară cu grație și durere: marginalizat din numeroase motive, tânărul Mimo este ajutat să descopere miracolele binefacerii reprezentate de educația și instruirea continuă, astfel încât reușește să crească, să se dezvolte personal și profesional până la cote pe care în trecut nici nu și le putea imagina.

Viola, pe de altă parte, s-a născut bogată, dar și cu marele dezavantaj de a nu reprezenta sexul căruia i se deschid toate ușile: ca adolescentă, rebeliunea ei îi cauzează numai probleme și o marginalizare suplimentară din partea comunității și chiar a familiei; ca tânără femeie, faptul că nu are urmași o supune unui stigmat cu care luptă constant, până la epuizare.

Deloc de mirare că cei doi, Mimo și Viola, se apropie mai mult decât le este permis. Și traversează împreună vremuri care îi pun la încercare și cărora fiecare alege să le răspundă diferit, sacrificându-se sau nu, făcând compromisuri sau, dimpotrivă, aruncându-și viața în aer doar pentru a nu se supune mizeriei fasciste care acaparează universul romanului.

Viola și imaginea de vrăjitoare a femeii inteligente și nesupuse

Viola Orsini studiază continuu, e inteligentă și îl trage și pe Michelangelo după ea, are umor și poate evalua obiectiv pericolul pe care îl reprezintă nu doar fascismul, ci și flexibilitatea morală a propriei familii.

Inițial, Orsinii mi s-au părut cam naivi, rămășițe dintr-o altă epocă, însă Viola m-a corectat. Erau periculoși. N-am știut niciodată dacă își detesta familia sau doar se simțea străină de ea. Comicul involuntar al Orsinilor, ca în cazul mai-marilor acestei lumi, ascundea ape tulburi și curenți puternici. Viola mi-a povestit, fără vreun semn de emoție, o anecdotă populară printre servitorii de la vilă. Într-o zi, taică-său intrase într-o cameră rareori folosită și dăduse acolo peste grădinar, care i-o trăgea marchizei. Viola mi-a descris scena cu lux de amănunte: maică-sa aplecată peste o măsuță de șah, cu rochia săltată deasupra șoldurilor, grădinarul în picioare, în spatele ei, cu nădragii plini de pământ în jurul gleznelor. Amândoi înlemniseră când îl văzuseră pe marchiz. Însă acesta din urmă, zâmbind amabil, spusese simplu:

– Ah, Damiano, aici erai. După ce termini, să vii în livada de portocali, mi se pare că unii au semne de rugină.

Povestea despre nonșalanța marchizului făcuse iute turul proprietății. Seara, la cârciumă, scena fusese maimuțărită. Grădinarul nu se lăsase mult rugat și, după câteva pahare, își reluase rolul, în spatele unei mese care-o întruchipa pe stăpâna lui. Toată lumea considerase povestea deosebit de amuzantă.

O săptămână mai târziu, îl găsiseră pe Damiano acoperit de chiciură, spânzurat de un portocal la intrarea pe proprietate, perfect vizibil din drum. În buzunar avea o scrisoare care punea gestul pe seama unor probleme cu banii și n-a contat că el nu știa să scrie. Mesajul fusese transmis. (p. 134-135)

Într-o lume ignorantă, în care săracii nu știu să scrie și să citească, iar bogații dețin biblioteci doar ca o marcă vizuală a statutului, Viola îmbină teoria (furând cărți din biblioteca tatălui pentru a studia pe cont propriu) cu practica (fuge des de acasă, pe neobservate) pentru a-și construi obiectele de care are nevoie pentru a-și îndeplini visul de a zbura.

Iar Viola are de suferit și din cauza a ceea ce reprezintă blestemului căsătoriei pentru fetele cu alte ambiții, dar care sunt forțate să dea curs alianțelor propuse de părinți:

Nu pricepeam nimic din implicațiile acestei alianțe. Doar că, măritată, Viola nu avea să meargă la universitate. Nu avea să zboare. Nu avea să mai asculte morții. Nu avea să-și mai țină capul deasupra apei mereu, nu avea să mă mai încurajeze să înot, să înot un pic mai departe, așteptând să ajungem pe acele țărmuri apropiate unde am fi fost sărbătoriți ca niște regi. Deja mă scufundam. (p. 162)

Instabilitatea politică și excesele extremismului

Încă de la naștere, viața lui Mimo este afectată de războiul care îi răpește oameni dragi și șanse. Nici n-are cum să fie altfel, când războiul vine și trece și vine iar, distrugând totul în cale și lăsând dovezi ale violențelor în cei întorși acasă răniți și traumatizați, dar și prin morți șocante, dar care sunt tot mai „normale”, alături de foame, lipsuri, violențe de tot felul, furturi și altele.

Din cauza vremurilor pe care le traversează, acest Michelangelo înfruntă cu stoicism atât de multă nedreptate și durere! De jos, cade și mai mult și ajunge să accepte locuri de muncă aproape de compromis, mințindu-se pe sine, în primul rând, în legătură cu motivele pentru care o face, insistând că a fi omul fasciștilor nu-l face fascist, de exemplu, unele locuri de muncă rămânând chiar secrete – cele mai inofensive, de fapt.

„Există ceva mai rău decât să-ți pierzi libertatea: să pierzi gustul ei.”

Vreau să acord atenție specială și personajului Jidovul Rătăcitor, ca să-i folosesc doar unul dintre multiplele nume, o figură importantă pentru unul dintre firele principale ale narațiunii, care vizează antisemitismul în creștere și fie orbirea generală a populației, fie ticăloșia cu care se mint cei care au de câștigat – pe termen scurt – din suferințele altora.

Figură universală a evreului conștient de propria condiție de-a lungul istoriei, acest Rătăcitor este glasul conștiinței care nu condamnă atrocitățile, dar pune deciziile vinovaților sub diferite lumini, făcându-i să își recalculeze decizii și convingeri. În cele din urmă, și Mimo plătește polițe cu un oarecare umor, dar și cu înverșunare, absolvindu-se în ochii proprii și mai ales în cei ai cititorului.

Mereu cu gândul la ea e o creație ca o blasfemie, de-asta am apreciat-o cu atât mai mult: este, de fapt, povestea unui alt Michelangelo, sculptor care creează o altă Pietà, având în centru o femeie excepțională, o feministă înaintea vremurilor sale, o ființă curajoasă și pasionată de educația continuă, lucidă și blasfemiatoare până-n ultima clipă, refuzând să facă lucruri pentru că „așa se fac” și spulberând îngrădirile de gen ale epocii sale.

Citește atât de mult și învață, încât pare că prezice viitorul când e doar bine informată și are capacități de gândire critică. Și e dovada vie că niciodată nu e prea târziu să fii exact cine vrei să fii.

Din păcate, Viola nu poate fi papă ori aviator sau orice altă idee nebunească i-ar mai trece prin minte. Nu zic că, în treizeci sau patruzeci de ani, n-o să existe un loc pe lume pentru ea. Dar astăzi, în familia noastră, are un rol de jucat. Chiar dacă nu e rolul la care spera. Toți avem un rol de jucat. (p. 324-325)

Mereu cu gândul la ea e o capodoperă cu rol de compas moral din care cred că putem învăța, prin exemplificare și identificare cu personajele, curajul de a ne păstra verticalitatea când întreaga lume virează amețitor spre dreapta și inventează scuze pentru a fi inumană cu semenii, înțelegerea consecințelor faptelor noastre pe termen scurt, mediu și lung, precum și eliberarea – de sine, de ceilalți, de consecințele propriilor acțiuni, de credințe și sisteme politice opresive și absurde.

Acum, mai mult decât oricând, a citi Mereu cu gândul la ea este o nevoie imperativă și un act de curaj și igienă morală, dacă nu chiar de responsabilitate. Față de sine, repet, înainte de toate, căci de-acolo începe totul. Și tot de-acolo se poate sfârși.

Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt; găsești cartea AICI.

Dacă recomandările mele de carte ți se potrivesc și îți plac cărțile pe care le descoperi cu ajutorul meu, susține proiectul independent ancazaharia.ro abonându-te pe Patreon.