Aproape că m-aș putea declara fană a lui Florin Mureșan, dacă există așa ceva în domeniul oftalmologic – probabil există, cum altfel să te raportezi la cei care au grijă de sănătatea ta, chiar și atunci când e vorba despre ochi? Cu atât mai mult, pare că tot mai mulți dintre noi își neglijează sănătatea în general, iar vederea încețoșată nu este urmată, de multe ori, de un consult profesionist. Eu însămi am tot negat că aș avea nevoie de ochelari, după care am făcut alegeri proaste care m-au condus, în cele din urmă, pe mâinile lui Florin, care mi-a recomandat tot ce trebuia să fac pentru a mă bucura de ochii mei, în stare cât mai bună, vreme îndelungată, și de la care mi-am ales mereu niște rame fabuloase, cu prețuri mai mult decât decente, iar dimensiunea mea de pseudo-influencer pe Instagram s-a simțit băgată și mai mult în seamă de oamenii care mi-au admirat mereu ochelarii.
La 1 februarie 2019 s-a deschis, în zona ITC, centrul OphtaMed, locul unde medicul oftalmolog Florin Mureșan, cu o experiență de peste 5 ani în unele dintre cele mai importante clinici de specialitate din țară (Brașov, București, Ploiești, Câmpina), oferă examinări de specialitate alături de echipa sa.
Ce poți face la OphtaMed? Ei bine, cam tot ce îți poate trece prin cap… și e legat de sănătatea ochilor tăi. Pe lângă mediul prietenos, cum extrem de rar am mai întâlnit la oamenii cu halate și autoritate, pe lângă profesionalism și răspunsurile clare și la obiect, aici ai parte de „consultații oftalmologice complete și complexe, examinarea fundului de ochi, măsurăm tensiunea intraoculară, depistăm afecțiuni oculare de tipul glaucomului, cele ale complicațiilor date de diabetul zaharat, cataracte”, după cum ne explică Florin.
Într-un oraș unde jocurile electronice și cabinetele oftalmologice sunt la fiecare colț de stradă, am vrut să știu de ce ar trebui să vină cineva chiar la ei, la OphtaMed, și să nu meargă în altă parte. I-am cerut lui Florin Mureșan lipsă de modestie, pentru că vrem să știm de ce să ne facem consultațiile aici și nu în oricare alt loc: „Ce oferim? O gamă variată de rame și lentile de la producători renumiți, RayBan, Vogue, Tommy Hilfiger se numără printre aceștia. Cei care își fac ochelarii la noi beneficiază de consultații gratuite, promoții constante, așa cum este în cazul lentilelor Zeiss, reduse cu 10%, sau lentilele Rhein, reduse cu 20%.”
De vreme ce este atât de nou deschis, OphtaMed e pus la punct cu cele mai noi colecții de rame, așa că doamnele și domnii care sunt pretențioși și caută rama perfectă, care să se asorteze în detaliu cu cine-știe-ce accesoriu vestimentar, au de unde alege – asta aș spune eu, după ce am scormonit printre ramele lor ceva mai mult de o oră, trecând de la agonie la extaz și înapoi, fiind salvată tot de personalul de acolo, care mi-a și explicat de ce o anume ramă se potrivește mai bine feței mele, oricât m-aș încăpățâna eu să-mi doresc ceva extrem de mare și auriu, care să-mi acopere toată fața.
OphtaMed e de urmărit pe Facebook, iar în real life e de găsit pe Brândușelor, la numărul 74 – acolo unde îl vezi și fără ochelari, că-i vis-a-vis de clădirea ITC. Desigur, Brașov. Să ne vedem cu ochi sănătoși!
Leave a Reply