„Garderoba”. Articolele vestimentare care sunt fie personaje, fie martori nostalgici ori epuizați

În ultimii ani am dezvoltat o pasiune aparte pentru antologiile tematice, așa cum este și cazul cu Garderoba, o antologie de proză scurtă coordonată la Editura Paralela 45 de Diana Iepure, carte ce reunește textele a 24 de scriitori. Așa că am avut ocazia să descopăr și să redescopăr, prin intermediul acestei cărți apărute în noua colecție „Se poartă cartea”, o lungă serie de autori cu ale căror texte rezonez în profunzime, care m-au surprins, intrigat, bucurat și întristat și care mi-au demonstrat iar și mi-au amintit, în cele din urmă, cât de bine, divers și actual se scrie la noi.

În Garderoba, articolele vestimentare sunt fie personaje, fie martori cu atitudini și stări diferite: unele sunt vesele, altele nostalgice, altele epuizate și ajunse la finalul existenței. De altfel, însăși varietatea acestor articole alese de autori este surprinzătoare pentru cititor, deoarece trecem de la extravagante rochii de mireasă la potențiale veste antiglonț cu povești tragice, de la uniforma unui livrator de mâncare la pulovere banale moștenite.

La Dumitru Crudu, în „Șomer pe timpul lui Ion Iliescu”, într-o colorată proză despre Brașovul anilor de după Revoluție, accentul cade pe o cămașă fără guler care e păstrată toată viața, deși nu mai e niciodată îmbrăcată. La Ștefania Mihalache, în „One dress show”, cu acest titlu foarte bine ales, personajul e rochia de mireasă care ne mărturisește despre toate capitolele unei povești de iubire, așa cum le este ea martoră. Bogdan Răileanu scrie, în „Vesta antiglonț”, despre bluza schimbată cu un prieten dintr-un motiv absurd, ce ține de superstiție, după care unul dintre cei doi moare, dovedind ineficiența articolului.

Dacă citești Garderoba, mai poți fi surprins de ABC-ul feminității și posibilitatea afirmării prin ținutele de grădiniță, cu ajutorul și modelul mamei (la Cătălina Bălan), de articolele inconfundabile care capătă această caracteristică exclusiv datorită cui le poartă, așa cum sunt totocii mamei, și despre rușinea incomensurabilă de a le confunda totuși (în proza lui Vasile Ernu), de haine surprinzătoare în contexte neobișnuite și șocante (Horea Sibișteanu), o rochie specială, pătată într-un tragic eveniment (textul Doinei Gecse-Borgovan, care m-a emoționat peste măsură), o cămașă în dungi, cu un număr pe ea, o bucată din funebra istorie (Ivan Pilchin), rochiile de mireasă care, date de la o femeie la alta, par să transfere și destine împrumutate (Emanuela Iurkin, o ingenioasă construcție a textului), războiul purtat ca o haină, dar și ca o boală, cu o cravată care face toată diferența în viața unei tinere (am găsit genial acest text al Mariei Pilchin, sper că e fragment dintr-un roman, nu știu, dar mi-ar plăcea să aflu că-i așa), o mânecă de care depind mai multe vieți decât în aparență (la Mircea Pricăjan, alt text care mi s-a părut absolut fenomenal pentru câtă adrenalină poate pompa în cititor și pentru unghiul narativ rar), haina care nu-l face pe om, dar a cărei lipsă e marcantă (la Arcadia Solum), o cămașă cu floricele din care se strecoară un sân care nu va mai alăpta niciodată (îndrăznesc să folosesc cuvântul „genial” pentru a descrie acest text revoltător, sensibil și excelent scris de Georgiana Sârbu), șosete contrafăcute moștenite de la un unchi și purtate la zeci de ani după (Marius Chivu), ochelarii – nevoia de ei, lumile pe care le deformează ori le face mai clare (o multistratificată realitate din care știu câteva secvențe care l-au inspirat pe autorul Mihail Vakulovski, fragment dintr-un roman dulce-amar care sper să apară și el cât mai curând), haine care marginalizează și haine care impun respect și admirație (Gelu Diaconu).

Și nu doar atât, dar vă las bucuria de a descoperi toate textele cu propriile mijloace, de a decide ulterior cine vi se potrivește mai bine și de ce, pentru ca apoi să le căutați cărțile și poate să vă faceți drept cadou un nou scriitor preferat. Unii dintre scriitorii din antologie se remarcă printr-o proză sensibilă, cu accente aproape poetice, în vreme ce alții sunt duri, chiar nemiloși, iar rezultatul este mai mult decât încântător. În final, o experiență pe care vă sfătuiesc să nu o ratați, tocmai pentru că paleta de culoare rezultată din multitudinea de voci pe care se poate vorbi despre un articol de îmbrăcăminte, în acest caz, demonstrează cât de diferiți, unici și asemănători, paradoxali și liniari putem fi ca reprezentanți ai aceleiași specii, ai aceleiași lumi și literaturi.