Nu mai țin minte în ce carte de Stephen King am descoperit-o pe Holly Gibney, dar știu sigur că m-am gândit de multe ori la ea, că visam la o carte pe care am tot așteptat-o: una în care centrul atenției să fie Holly, care a devenit rapid unul dintre personajele care mă inspiră și mă motivează cel mai mult.
Holly e atentă la detalii, se ține la distanță de oameni și de distragerea pe care aceștia o constituie, își învinge fricile și are, per ansamblu, acel vibe pe care eu îl consider foarte cool. Și care altora le-ar părea de tristă, știu.
Holly a apărut în 2023 atât în original, cât și în limba română. La noi a fost tradusă de Ruxandra Toma pentru Armada, imprint al Grupului Editorial Nemira. Are 618 pagini prin care se trece cât ai clipi, pompând suspans în cititor și făcând să nu mai observi când și cum trece timpul.
Nu doar că ești în carte și te învârți printre personaje, o faci până-n punctul în care devii unul dintre ele, chiar dacă deseori asta înseamnă martor neputincios care ajunge să se simtă complice tocmai din cauza neputinței de a salva nevinovații, victimele accidentale ale dezaxaților romanului lui King.
Pornim de la o premisă clasică: oameni încep să dispară într-un orășel relativ liniștit. Chiar dacă unii par să aibă legătură cu alții, sunt și persoane care nu au nimic în comun cu celelalte, nu se potrivesc unui profil alcătuit din majoritate, iar asta nu face decât să încurce predicțiile care ar putea conduce spre o rezolvare.
Holly este detectiv particular și este angajată de mama unei fete dispărute astfel – dar nu se grăbește deloc să se ocupe de caz, de vreme ce ar trebui să fie în concediu: partenerul ei are Covid, iar mama ei tocmai a murit. N-ar vrea un caz nou, dar mama fetei dispărute este disperată și insistentă, iar Holly nu rezistă tentației de a se ține ocupată, mai ales că fata nu a dispărut de mult timp, iar fiecare secundă contează.
Încet-încet, liniile invizibile care leagă cazurile – multe despre care Holly nici măcar nu știa și care se ivesc accidental – încep să iasă la suprafață și lasă să se întrezărească un peisaj sinistru: doi dintre cei mai respectați oameni din zonă, foarte vârstnici și bine-văzuți de comunitate, răpesc periodic pe cineva și folosesc carnea umană, cu toate componentele ei, pentru tratamente pe care ei le cred a garanta o viață mai lungă, lipsită de probleme de sănătate.
Suspansul este la cote inimaginabile pe tot parcursul romanului – și zic asta mai ales pentru că au fost și câteva cărți recente de la Stephen King care mi-au lăsat senzația că „s-a înmuiat” (așa mi s-a părut că a fost Un basm, despre care am scris aici).
Dar aici nu e cazul, ci dimpotrivă: am dat de-un King de zile bune (cum consider că e Apocalipsa, despre care am scris aici), n-am găsit o pagină „de umplutură”, detaliile grafice sunt și ele prezente din abundență, iar efectul general este acela al unei cărți credibile și realizate cu pasiune pentru gen și pentru scris.
E prima carte de Stephen King la care observ atât de clar critica socială: sarcasmul și ironiile la adresa unor categorii, cum ar fi votanții lui Trump și antivacciniștii adepți ai teoriilor conspirației, sunt la apogeu, făcând cartea cu-atât mai savuroasă.
Mai mult decât atât, Holly este și un pretext sau o premisă de la care pot porni discuții despre respectabilitate și marginali, discriminare și interesul pe care și-l dau autoritățile în funcție de cine este victima și cât se pot zbate aparținătorii, dacă aceștia există, violența împotriva celor defavorizați, bunele intenții și finalitatea acțiunilor pe care acestea le determină, precum și îmbătrânirea și frica de aceasta, riscurile pe care unii dintre noi sunt dispuși să și le asume pentru a pune stop timpului măcar o vreme, aberațiile comportamentale pe care le generează durerea, frica, neputința.
Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt; găsești cartea AICI.
Leave a Reply