„Tu”: Fragment în avanpremieră din thrillerul care apare în octombrie la Herg Benet

În curând apare (adică în octombrie), la editura Herg Benet, cartea „Tu”, un thriller cu un librar absolut psihopat, numai bun de iubit, admirat și detestat deopotrivă, un thriller pe care mi-a plăcut infinit să-l traduc, motiv pentru care aveți mai jos un fragment din cartea asta care acum îmi e foarte, foarte dragă. Să vă îndrăgostiți și voi de Joe, librarul din „Tu”.

— Uite, Joe. Nu pot da un test despre o carte pe care n-am mai pus mâna din liceu fără să fiu amplu cafeinizat.

Iau o decizie executivă pentru că nu-l mai pot asculta.

— Lasă On the Road. Rupe foaia. Gata pentru azi.

Își ridică capul și mă privește de parcă aș fi Dumnezeu.

— Îți mulțumesc, Joe. Nu am citit niciodată On the Road și, ei bine, mulțumesc.

Îmi mulțumește pentru că l-am făcut să recunoască faptul că-i un mincinos complet și total. Minte chiar și când luptă pentru propria viață. Vreau ca acest copil să înțeleagă și îmi dau silința.

— Nu ai citit On the Road?

— Nu chiar.

— Dar ai pus-o pe listă.

— Știu.

— Ți-am spus să faci o listă cu cărțile tale favorite.

— Știu.

— Incredibil. Nu-ți dai seama că ești pe fundul unei librării? Că ești într-o cușcă? Nu vii și minți în librăria mea. Nu faci asta.

— Nu te enerva.

Ochii i se mișcă pentru o secundă. E conștient de existența macetei. Nu am de ales. Trebuie să pun mâna pe ea. Traversez, încet. O apuc. Și o ridic. Nu-l privesc.

— Nu vrei să faci asta, scâncește.

Înainte să vorbesc, îmi desfac picioarele puțin mai mult. Ocup cât de mult spațiu pot.

— Îmi petrec vremea făcând teste pentru tine, teste despre cărți pe care spui că le-ai citit. Și tu n-ai citit nici măcar una dintre nenorocitele astea de cărți. Ceea ce înseamnă că mi-am irosit timpul. Și nu-ți dorești să mă enervez. Crezi că așa funcționează lumea?

— Sunt un escroc, bine?

Mă întorc. Își încrucișează picioarele și își lasă capul aproape de mâna pe care și-o trece prin părul blond prea lung. E vioi și slab și s-ar putea dezintegra în orice clipă. Încă țin maceta, ceea ce pare destul de puțin necesar, dată fiind situația. Dau din cap spre el, gen: hai, căcatule, continuă.

E incredibil cum să poți să vezi banii din oameni. Mâinile lui fine de puicuță s-au înmuiat cu sute de ani înainte să se nască și părul lui gros nu s-a subțiat niciodată din cauza nopților petrecute în vânt, a zilelor de stat aplecat ca să dea cu lopata zăpadă sau nisip sau cenușă. E ceva din părul ăsta, ceva din curbura nasului lui ce dovedesc că viața e nedreaptă.

— În apărarea mea, iubesc cartea asta într-o manieră postmodernă, în sensul că mereu am simțit că ea conține ceva în care mă pot regăsi. Cred că e genul de carte care e un ecou al credințelor și sentimentelor mele și mereu m-am raportat ok la oamenii care au citit-o și chiar am scris despre ea. Știi, am diplomă în literatură comparată și e posibil, e chiar foarte posibil să citești o carte fără să o citești în modul tradițional și direct. Poți citi despre o carte, Joe. Știi ce vreau să zic? Înțelegi?

— Da, Benji. Înțeleg.

— Vezi, știam eu, Joe.

— Da, n-am diplomă de la Yale, dar detectorul meu de abureli e excelent. De top chiar.

Încep să urc pe scări și el se smiorcăie că sunt un căcat și-mi spune ce o să-mi facă taică-su și apoi imploră:

— Dă-mi un exemplar din David Foster Wallace! O să-l citesc! O să-l citesc și apoi o să-mi poți da testul, jur! Joe! Joe!

Subsolul e izolat. Domnul Mooney și-a investit banii pentru ca locul ăsta să fie unul intim. Benji poate să țipe cât vrea și nimeni n-o să-l audă, așa cum nimeni nu m-a auzit nici pe mine, și tu-mi scrii:

Ești amuzant, Joe.

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *