Bășica Lumii și a ne’Lumii, locul unde suntem egali

Pe 9 octombrie 2017 am vorbit la Librăria Șt. O. Iosif, incoerent, dar plină de pasiune, despre ciclul Miasma; autorul a citit din câteva texte nepublicate care sper să se și publice cândva, căci aduc mari și necesare lămuriri asupra lumilor din cărțile sale, dar și asupra personajelor. În lipsa acestor texte și dacă dorinți să vă apucați de Miasma, recomand interviul care clarifică multe dintre lucrurile musai de știut, de aici.

Bășica Lumii și a ne’Lumii continuă în nota cu care ne-a obișnuit Scârba sfântului cu sfoară roșie, despre care am scris recent aici.  Toate cărțile ciclului sunt mari, grele, au multe simboluri și referințe, nu le recomand a fi citite așa, de plictis, într-o plimbare de tramvai. Numele sunt gândite astfel încât să fie în legătură cu caracteristicile locului sau ale personajului (avem cetatea mătrăgunoșilor, dezvoltată din Rădăcini, care devine Mandragora, apoi Alrauna – mătrăgună în italiană și germană, de exemplu; sau cetatea-fantomă, Gaisterștat).

Autorul este credibil, deși lumile lui sunt incredibile: Marea Larvă care dă naștere ne’Lumii în Lume, mucegaiul care se întrupează în Lume, Omul cu cap de cal, personaj prezent dinainte în scrierile lu. Așa cum cred că am mai spus, întregul ciclu mi se pare o anti-facere biblică, un drum făcut înapoi spre un Nimic care înseamnă Totul. Fiecare volum are o arhitectură aparte, așa cum are și ciclul în ansamblul lui, ceea ce m-a dus deseori cu gândul că Flavius este, într-o mare măsură, un Ulrik ce reușește să îmbine lumile, să treacă din una în cealaltă și să care informațiile esențiale „de dincolo” către un „aici” ce are nevoie disperată de înțelegerea faptului că diferit nu înseamnă mai bun sau mai rău.

Dincolo de aspectele macabre ale cărților, autorul subliniază, prin fiecare acțiune și personaj în parte, că trebuie să te supui regulilor unei lumi (sau ne’Lumi) cât timp trăiești acolo, să te supui și să nu judeci, să fii mereu conștient că, pentru altcineva, chiar tu poți ajunge ”outsider”-ul, ciudatul, inadaptatul, sălbaticul. Este o chestiune amplă de identitate socială, comunitară, de political correctness mult mai plină de empatie decât ce am întâlnit în alte cărți.

Bășica Lumii și a ne’Lumii – dar nu numai – e ca un delir mistic, dar care are sens; e ca „Laur”-ul lui Vodolazkin, dar mai profund, mai întunecat și mai uman: sfinții săvârșesc toate păcatele, oamenii banali și laici pot exista în sfințenie, binele și răul nu au granițe ferme, nimeni și nimic nu este condamnabil. Suntem cu toții căcat, dacă permiteți.

Marele Plan al lui Ulrik are nevoie de creatorul lui așa cum munca lui Manole are nevoie de un sacrificiu uman, Ana. Lucrurile se hrănesc cu oameni, cu viețile sau energiile lor, iar suspendarea barierelor dintre lumi este pretextul perfect pentru  disiparea dureroaselor etichetări valorice. Nimic nu e bine și nimic nu e rău, frumos sau urât. Și e perfect că e așa, căci toleranța și înțelegerea se învață (mai ales) din literatură, din artă.

Cartea e la reducere în pachet, aici.

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *