„Tu”, refrenul obsesiei, deopotrivă romantic și bolnav

Pe Tu vă recomand aproape agresiv să o citiți nu pentru că aș fi tradus-o eu (adică ba da, dar nu din motive de mângâiere a ego-ului, ci pentru că m-am apropiat atât de mult de text, încât mai că aș îndrăzni să zic că îl cunosc ca pe o parte din mine), ci mai ales pentru că e o carte excelentă, tulburătoare și bolnavă, care te trece prin zeci de stări, aproape insesizabile ca diferență, care te manipulează incredibil de mult, astfel că ajungi să empatizezi când cu criminalul, când cu victima – și mereu din cele mai greșite motive.

Joe Goldberg este librar. Este deștept, frumos, tare priceput în multe treburi practice, pe care nu te-ai aștepta să le știe. În plus, este un foarte bun cunoscător al firii umane, un bun interpret al gesturilor oamenilor obișnuiți – o specie de care el, superior, se delimitează.

Și e bine intenționat mereu, promit că așa e, chiar dacă ceea ce face uneori nu se mai poate încadra, în niciun caz, în categoria cu bune intenții. Joe este un maestru al injuriilor și insultelor, pe care le compune tare creativ, atent, fără să se repete, profitând de slăbiciunile subiectului în cauză și apăsând, puternic, cu degetul murdar în rană. Joe este inteligent, creativ și face niște observații psihologice și antropologice extraordinar de fine, de precise – poate tocmai acesta e motivul pentru care „îl scuzi” pentru crime: el identifică probleme ale societății și le rezolvă. Cine ești tu să judeci ce judecă el?

Tu apelează la toată animalitatea ta, la ura de care ești capabil, pe care ai ținut-o ascunsă sau pe care ai negat-o conștient, te face mai rău, dar și mai tranșant, mai lucid, mai apropiat de lumea reală și de ce înseamnă ea. Nu te face superficial, ba chiar te scoate violent din zona de confort, și îți pune în față o lume ceva mai sinceră, neînvelită în ambalaj strălucitor.

Tu este un refren, motto-ul obsesiei lui Joe, crezul și justificarea lui pentru faptele condamnabile, dar și pentru cele care ar da pe spate o romantică desăvârșită. Joe este, în multe feluri, bărbatul ideal – atâta vreme cât jocul se desfășoară după indicațiile lui precise. În caz contrar, librarul Joe devine o bestie, rece și calculată și întunecată, un om bolnav care găsește justificări pentru tot ce face. Mai grav este că și tu, cititorule, este posibil să faci la fel!

Tu este povestea unui mizantrop cu grave probleme psihice, un personaj foarte a la Stephen King, dureros de sincer în toate; și e o carte care ridică, destul de serios (și singura cheie în care au citit mulți cartea asta, din păcate) problema vieții private care e împărtășită, detaliu cu detaliu, pe rețele de socializare pe care trebuie să le studiezi doar câteva minute ca să afli cine și de unde e un om, ce face, când și unde merge, ce obiceiuri are, ce preferă și ce detestă. Poți avea acces ușor la cheia inimii domniței dorite, dar poți afla și care-i cea mai simplă modalitate de a scăpa de snobii nedoriți.

Aștept cu nerăbdare să ajungă cartea și la publicul larg, aștept să fie citită și detestată ori iubită, aștept recenziile oamenilor la a căror părere țin cu o emoție mai mare decât dacă aș fi scris eu minunăția asta! De aceea am ales să scriu despre Tu cu puțin înainte ca ea să fie disponibilă pentru vânzare, căci vreau să vă entuziasmez, să plonjați în mintea lui Joe Goldberg cu nerăbdare și măcar puțină înțelegere și pentru el! Nu seamănă cu nimic din ce am mai citit, iar acesta mi-e motiv suficient de bun ca să vă bat la cap periodic!

Stați aproape de Facebook-ul editurii sau aruncați, din când în când, un ochi aici!

Și nu uitați că un fragment din carte poate fi citit aici!

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *