Mai mult din principiu, eu nu râd ușor. Rânjesc des, societatea ne-o cere tuturor, dar nu râd cu toată fericirea din lume între dinți decât extrem de rar.
Și după titlu, dar și după descriere, mai ales când am aflat că implică mult umor britanic cartea asta, eram ferm convinsă că nici măcar un rânjet de complezență și înțelegere, poate chiar superior, n-o să-mi smulgă Cum l-am mâncat pe tata. Că așa sunt eu, am convingeri ferme dinainte și apoi înțeleg că nu trebuie să le mai am. Până data viitoare. Continue reading
