Tu ce citești azi?

Month: March 2018

Ce să faci dacă-mi place poezia?

Știți cum e, ori aflați dacă nu. Ești tânăr, ești poet și nimeni înaintea ta nu a mai scris versuri și nimeni după tine nu va mai aprecia poezia.

Așa crezi și cu asta te justifici când auzi de o oarecare poetă, Krista Szocs în acest caz, și-ți spui că nu, tu nu o vei citi, că prea vorbește lumea despre ea. Pe atunci eram destul de tânără (la minte, că nu a fost chiar acum o veșnicie) încât să cred că, dacă se vorbește despre tine, ești prost.  Continue reading

Eu sunt Malala – doar povestea fetei împușcate de talibani?

Cum aș putea vorbi despre cartea asta? Cum altfel decât frumos, la superlativ, se poate exclama câte ceva despre Eu sînt Malala?

Cum aș putea, totuși, să o înțeleg? Trăiesc într-o altă lume, și oricât s-ar spune că nenorocirile nu se deosebesc, de la un punct, între mici și mari, aici nu pot spune că pricep războiul. Sunt realități pe care nu le interiorizezi complet până nu ajungi să treci pe de-a-ntregul prin ele, iar războiul este una dintre acestea.

Ce-ar fi de înțeles? Prea multe. Continue reading

© 2024 ancazaharia.ro

Theme by Anders NorenUp ↑