Ce să faci dacă-mi place poezia?

Știți cum e, ori aflați dacă nu. Ești tânăr, ești poet și nimeni înaintea ta nu a mai scris versuri și nimeni după tine nu va mai aprecia poezia.

Așa crezi și cu asta te justifici când auzi de o oarecare poetă, Krista Szocs în acest caz, și-ți spui că nu, tu nu o vei citi, că prea vorbește lumea despre ea. Pe atunci eram destul de tânără (la minte, că nu a fost chiar acum o veșnicie) încât să cred că, dacă se vorbește despre tine, ești prost. 

Pe atunci eram destul de naivă încât să cred că selectiv înseamnă să refuz să deschid o anumită carte, să refuz să o cunosc din start. Între timp, din fericire, am „încercat” două astfel de poete pe care, din cine știe ce orgoliu feminim absolut stupid și inutil, le-am ocolit o vreme.

Pe una dintre ele, Ana Donțu, n-am putut să o identific prea mult cu ce mă bucură pe mine-n poezie, deși e mai clar decât o lacrimă că nu scrie deloc rău. Dar nu e pentru mine, cea de acum, și-apoi tare mă face să fiu mulțumită faptul că am aflat asta despre mine în raport cu ea. Și știu, la fel de sigur, că mă voi întoarce la poezia ei. Și simt că-mi va plăcea în deplinătatea ei atunci.

Pe cealaltă, Krista Szocs, am luat-o recent dintr-un raft (și da, am simțit că am luat un om, nu o carte). A vorbit cu mine și mi s-a părut a fi o discuție față-n față cu o ființă cu aceleași dileme ca ale mele.

Ce să faci dacă-mi place poezia? Ce să faci dacă am deschis cartea la o poezie cu soare fix când afară dăduse soarele, după multă vreme, iar eu mă întâlneam cu prietena mea bună, pe numele ei tot Soare? Să mă încăpățânez să cred că nu-i un semn subtil de la Universul care mă trage de mânecă?

Nu m-am împotrivit, am cumpărat cartea – și Mihail Vakulovski mi-a zis că fac o alegere bună, că și lui i-a plăcut. Am așteptat pe cineva în mașină niște minute bune apoi, timp în care m-am bucurat de lumina caldă, de poezia pe care am simțit-o a fi scrisă exclusiv pentru mine (și de-ar fi să ai doar un cititor, Krista, pe mine, n-ar fi o pierdere, căci tare fericită m-a făcut cartea!). Și, deși terminasem de citit, am reluat-o și acasă, cât să fiu sigură că devin parte din mine următoarele: „viața noastră e mai scurtă/ de fiecare dată când plouă”.

Cu genunchii la gură se găsește aici.

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *