Haterul Ove, un bărbat adorabil

Parcă am citit Un bărbat pe nume Ove de prea multă vreme deja, parcă oricum a citit-o cam toată lumea, iar eu am rămas, ca întotdeauna, să mă duc printre ultimii cu sacoșica la pomul lăudat, dar mi-am zis să insist și aici, în caz că o mai fi rămas pe undeva un om care n-a deschis încă această carte a lui Fredrik Backman.

Ove este un bărbat aflat la a doua tinerețe, un aproape-moș posac, mizantrop ori hater, cum ar fi tentați să-l numim azi. Nu urăște neapărat din principiu, dar el știe modul prin care se fac cam toate lucrurile de pe lumea aceasta – a și avut timp să testeze, să experimenteze și să învețe. Prin urmare, cum să vii tu și să faci ceva diferit? Cum, dacă lucrul X se face în modul Y și atât?

Lăsând deoparte laudele aduse editurii pentru copertă și pentru faptul că, pentru o carte de asemenea dimensiuni, e legată impecabil și se citește cu aceeași ușurință cu care ai răsfoi o fițuică de zece pagini, trebuie spus că expresia ultra-folosită care spune că „e o gură de aer proaspăt” nu e deloc nepotrivită pentru a descrie Un bărbat pe nume Ove.

Nu prea citesc nordici, deși-s iremediabil cu fluturi în stomac atunci când vine vorba de celălalt Ove, pe numele lui întreg Karl Ove Knausgard (pe lângă faptul că e atât de sexy el, omul, cărțile din seria Lupta mea sunt dincolo de laudele mele umile), și poate că de aceea răceala lor, combinată cu valuri nesfârșite de tandrețe și emoție, mă dă gata de fiecare dată.

La fel e și Ove din cartea lui Backman: el e un dur, un bad boy în aparență, dar de o bunătate ieșită din comun; e uman, e dureros de dedicat noțiunii de bine, de adevăr, e un om cum, poate, nu se mai „fabrică”.

Evident, voi spune că tare mult mi-aș fi dorit un astfel de tată ori de bunic. Unul pe care să te poți baza, indiferent de situație, unul care să ajungă să fie de partea ta chiar și-n momentele când nu-i convins că alegi calea potrivită.

Ove e fabulos! Și dincolo de mizantropia lui se ascund și ne sunt treptat dezvăluite niște detalii din viața lui care explică de ce forma lui actuală e așa și nu altfel, iar asta m-a emoționat, cred, cel mai puternic. Și m-a făcut să mă întreb, extrem de sincer: cum ar fi viețile noastre dacă nu am da de oamenii de care dăm și cum vor fi ele când nu vom mai avea alături aceste figuri angelice care să ne sprijine și chiar să ne iubească necondiționat?

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *