Codul lui Zoran: ajutorul primit atunci când dorești cu adevărat

Aceasta este prima carte de autoarea în cauză pe care o citesc, motiv pentru care spun despre Codul lui Zoran că e „prima mea Corina Ozon”.

Nu am apucat încă să-l citesc pe Dan Brown, dar aud că direcția ar fi aceeași: societăți secrete (looove it!), niște oameni disperați să taie răul din rădăcină (same!), alții și mai disperați să se protejeze (indiferent de costurile numărate în vieți omenești, luate ori distruse pentru totdeauna).

E o carte extrem de alertă, n-am putut să fac decât pauze scurte, de ronțăit și mers la baie, dar și-atunci tot cu cartea în mâini. Mi-a plăcut teribil că subliniază atât de mult detaliile lumii celor homeless: stereotipuri, adevăruri, aparențe și realități. Oamenii străzii, cei pe care majoritatea îi ocolesc – în cel mai bun caz – pot fi niște genii care s-au ratat, niște familiști fără curaj, apucați pe căi greșite, niște oameni mult, mult mai interesanți decât cei care te privesc superior, frumos împachetați într-un costum scump.

Poate și de asta mi-a plăcut atât de mult, căci sunt obsedată, de când mă știu, de ideea geniului ratat și ajuns pe străzi. În calculatorul meu zac zeci de drafturi pe această temă, cele mai multe de piese de teatru.

Deși atât de alertă, spre final mi-a lăsat impresia că parcă nu s-a întâmplat nimic și acțiunea abia acum ar fi trebuit să-nceapă: motiv pentru care-s destul de sigură că urmează și o a doua parte.

Codul lui Zoran e despre prietenie, căci Barbu și Zaharia sunt etalon de verticalitate în amiciție: împart puțina mâncare, se ajută reciproc, se susțin unul pe celălalt pentru a ieși, treaptă cu treaptă, la suprafață. Și e și despre iubire, în toate formele ei: pentru familie, pentru trecut, pentru posibilitățile viitor, pentru dreptate, pentru binele comun.

În orice caz, Codul lui Zoran e mult mai mult decât aș putea și aș vrea eu să vă spun, vă las să o descoperiți și vă îndemn să o faceți: se citește repede și te lasă cu frământări serioase care, poate, te vor face un om ceva mai  bun.

Dacă ești curios cine-i Zoran și care-i treaba cu codul lui misterios, cartea e disponibilă aici.

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *