De ce să intri în „Purgatoriul îngerilor”

Am dat de Camelia Cavadia așa cum dai de tot ce e extrem de frumos în viață, fie că-s oameni sau locuri: întâmplător, citindu-l pe Radu Găvan și remarcând delicata prezență feminină de lângă el de la majoritatea evenimentelor. Am început să o citesc pe Camelia mult mai târziu, din cine știe ce frică de a nu fi dezamăgită – nefondată frica, asta aveam să aflu după ce, cunoscând-o pe autoare la FICO, mi-am cumpărat Purgatoriul îngerilor ca să văd dacă într-adevăr e atât de bună precum se spune.

Cu ce m-am întors de la FICO 1

Purgatoriul îngerilor e o carte mai mult decât răscolitoare – nu știu cum a fost în cazul celorlalți care au citit-o, dar eu de mult nu mai simțisem atâta dezamăgire față de propria persoană, atâta neputință. Știu cât de des ne spunem sau ni se amintește că trăim în câte o bulă din care, atunci când ieșim, rar, ne ia prin surprindere viața reală, cu tot ce-i găunos în ea. Despre copiii fără adăpost, la fel, avem tot felul de opinii – majoritatea judecând niște mame absente, disprețuindu-i pe cei mici, tratându-i cu silă și scârbă și presupunând că ei și-au ales soarta.

Nu vă repovestesc cartea, rezumatul ei e la câteva clickuri distanță, dar vreau să vă povestesc altceva. Chiar când mă apropiam de sfârșitul cărții, să mai fi avut vreo 10-20 de pagini, cu povestea în minte, am fost la un eveniment în centrul Brașovului, într-un restaurant pe a cărui terasă opulența nu mi se părea ieșită în comun. Dar pe care am remarcat-o, prin contrast, abia când au intrat doi minori care vindeau flori din masă-n masă. I-am uitat destul de repede și pe ei, parcă nefăcând în totalitate legătura cu vorba care spune că „viața bate filmul”.

Mi-am reamintit totul mai târziu când, plecând, i-am revăzut în zona Teatrului, lipsiți de relaxarea cu care în urmă cu o oră vindeau flori, ba chiar speriați. Dintr-o mașină mare și albă a coborât un tânăr, probabil de vârsta mea, brunet și complet îmbrăcat în alb, care le-a luat florile și le-a făcut un semn scurt cu capul, însemnând să urce în mașină.

M-am uitat mult în gol după aceea. Nu am putut reacționa altfel, nu am făcut legătura cu Purgatoriul îngerilor decât târziu, în pat, în siguranță, gândindu-mă iar și iar la cât de nedreaptă e viața și cât de orbi suntem noi, cei care suntem bine.

De ce să intri și tu în lumea cărții, pentru ca prin ea să te întorci la ce te înconjoară? Un singur motiv, aș spune eu: Camelia Cavadia nu a scris despre viață în Purgatoriul îngerilor, ci a scris din viață.

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *