Tu ce citești azi?

Month: October 2018

Horia Brenciu a mers 40 km pe bicicletă pentru clipul piesei „Sunt cine vreau să fiu”

Odată cu filmările pentru clipul noii sale piese, „Sunt cine vreau să fiu”, Horia Brenciu a descoperit și un nou antrenament, extrem de eficient, după cum recunoaște chiar el.

„Revoluționarul procedeu sportiv Iura Luncașu bate orice dietă și întrece orice pilates, milates sau cum vreți să-i mai spuneți. Instrucțiuni: se compune o piesă, se sună un regizor, se aprobă un scenariu cu o bicicletă, se dă drumul la filmare și gata, țesuturile adipoase dispar ca prin minune”, povestește amuzat Horia Brenciu. „Distanța dintre București și Brașov este de 168 de km. La filmările clipului Sunt cine vreau să fiu am parcurs pe bicicletă vreo 30. Dacă mai adaug și dublele filmate la Otopeni, Câmpina, Sinaia, Brașov și în drum spre Poiana Brașov, se fac… 40. Da, acesta este noul meu training, cu antrenorul visurilor voastre, Iura Luncașu”, continuă Horia. Continue reading

Rezumatul unei zile începute prea devreme

Adică ieri, de vreme ce n-am dormit toată noaptea și m-am trezit pe bune pe la 6. În centru iau o cafea pe care o arunc două guri mai târziu. Am treabă la o librărie, grăbită sunt, așa că-mi tot repet principiul „intră și ieși rapid”. Ce fac? Stau cel puțin 30 de minute, timp în care îmi cumpăr „Grădina de sticlă” și așez tot ce-mi pică în mână de la rafturile de noutăți și bestseller, scot dublurile, pun autorii în ordine etc. Librarii – care au deschis cu câteva minute mai târziu decât trebuia – mă ignoră. Mă gândesc să-mi fac o firmă de consultanță în domeniu. Eu nici nu-s dobitoacă, așa cum erau cei care veniseră să ne dea nouă teste absurde pe vremea când eram librar.

Continue reading

© 2024 ancazaharia.ro

Theme by Anders NorenUp ↑