reco | Amalia respiră adânc @Teatrul Arlechino

„Amalia respiră adânc” este o monodramă pe care eu am văzut-o în 2018 la Teatrul Arlechino din Brașov, moment ce a precedat ireversibilul și inevitabilul: am devenit un fel de promoter al spectacolului în care o vedem pe Mihaela Alexandru, de vreme ce mesajul piesei scrise de Alina Nelega mi se pare unul esențial, fiind vorba despre unul dintre acele performance-uri potrivite și unui tânăr adolescent care nu știe multe despre perioada comunistă din România, și unei bunici pentru care perioada de dinainte de 1989 a însemnat viața de zi cu zi timp de decenii.

Eu m-am născut în 1991, astfel că n-am trăit pe propria piele regimul care îl venera pe „iubitul conducător”, dar am crescut cu poveștile celor din jur, cu amintirile depănate de părinți și bunici. În plus, regimurile totalitare mi-au atras mereu atenția la orele de istorie, așa că n-am intrat în sală chiar tabula rasa. Deși, chiar de-ar fi fost așa, aș fi plecat de acolo înțelegând ceva mai mult din istoria pe care mulți o neagă acum. Exact acesta este și motivul pentru care recomand (mai ales) tinerilor să vadă cum „Amalia respiră adânc”: vor naviga, alături de personaj, prin nesiguranța vieții în comunism, vor trăi și ei frustrarea Amaliei, cot la cot cu ea, când dorința de afirmare a tinerei este călcată în picioare, totul dintr-o perioadă în care nici nemulțumirile nu puteau fi strigate-n public.

Viața Amaliei din piesă este una perfect plauzibilă, posibilă, ilustrativă și reprezentativă pentru o femeie obișnuită, al cărei vis nu poate prinde formă într-un sistem plin de opreliști, într-o societate în care fericirea trebuia mimată nu de frica pierderii followerilor de pe Insta, ci din teamă pentru propria viață, când lipsurile erau musai să fie trecute cu vederea, iar libertatea de exprimare era ca inexistentă.

„Amalia respiră adânc” este o lecție de istorie pentru tineri și o dureroasă întoarcere în trecut pentru cei care sunt doar cu câțiva ani mai în vârstă decât mine, pentru mamele și bunicile noastre, pentru mătușile talentate care erau ținute în țară drept bunuri comune, de „înveselit” națiunea aceasta continuu și pe altele, nu la alegere, doar ocazional, după zeci de verificări pentru ca același sistem să se asigure că nu încerca nimeni să „evadeze” dintr-o țară cu aparentă libertate.

De pe scenă, Mihaela Alexandru nu doar transmite, ci te smulge din scaun și te poartă, ca pe o dublură a personajului ei, printr-o viață la al cărei final, la fel ca mine, vei lăcrima fără să te ascunzi de ceilalți. Oare ne mai înțelegem libertatea și libertățile? Oare le prețuim?

Vă recomand să țineți un ochi pe pagina de Facebook Amalia respiră adânc – spectacol de teatru, de unde să aflați când se mai joacă spectacolul pe care îl recomand cu disperare. Cum mă tot plimb între orașe, țin să specific de acum la fiecare eveniment recomandat unde are loc. Așadar, „Amalia respiră adânc” e de văzut în Brașov, la Teatrul Arlechino, lângă Reduta.

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *