life lessons | aruncători de pietre

Mă pornesc public pe această temă de fiecare dată când moare cineva cunoscut, am observat. Cred că prefer să tac în rest pentru că și-așa am parte de destule înjurături și insulte online, astfel că mai variez motivele, să nu fie mereu pentru că scot ochii celor care aruncă cu pietre în oricine și orice nu înțeleg. Nu că am fi vreo nație de proști, căci nu prea mai cred asta, ci doar una de indivizi al naibii de comozi; de ce să-mi fumege urechile gândindu-mă că, cel puțin uneori, n-o fi treaba mea să am o părere despre absolut orice? Sau, de am, să mă întreb dacă răspunsul cel mai la îndemână o fi și cel corect.

Da, e urâțel să zici „noi, românii”, urmat de ceva de rău, nepatriotule care te vinzi multinaționalelor, dar mi se pare o caracteristică a începerii unei igienizări a națiunii: să ne vedem găurile, minusurile și jegul care ne acoperă simțul moral ca o crustă.

Așadar, fără a mai insista în legătură cu ce e bine și ce nu, că de prea mulți ani recunosc că nu am certitudini, mă rezum la un șir de întrebări. Chiar n-am obosit să știm noi mai bine cu cine și de ce făcea sex designerul X? Dacă se sinucide Z, cum și-a permis să o facă fără să ne consulte pe noi, trimișii nu-știu-cui pe planeta asta, nu? Chiar nu ne doare capul să postăm zeci de comentarii zilnic, înfierând-ul pe Y pentru că a zis ceva ce contravine credințelor noastre? Chiar nu facem febră musculară la superbele noastre buze care, pe lângă „țățit”, nu mai fac decât să pupe dosurile pe care le admirăm că no, ne validează nouă alea trei mici idei în care credem?

Nu e obositor să știi atâtea lucruri? Nu te apasă prea greu gândul că a coborât vreo divinitate să-și depună ouăle înțelepciunii religiei sale fix la tine în cap? Nu te dor ochii când stai ca o mamaie-n poartă 10 ore pe zi, ca să arunci cu pietre în toți copiii care trec pe uliță, reproșându-le că nu trăiesc și ei exact după aceleași reguli care te-au crescut pe tine acum zeci de ani?

Nu ne obosește odată sportul acesta național care ne-a făcut pe toți aruncători de pietre care au uitat toată fraza din Biblie și care nu mai au probleme la a decide cine să fie primul aruncător?


Photo by msvr from Pexels

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *