Guadalajara, proză scurtă de citit și invidiat

Ce bucurie să citesc Guadalajara lui Iulian Popa! Chiar dacă este, probabil, primul volum de proză scurtă pe care-l citesc anul acesta, recunosc mereu că, pe lângă poezie, proza scurtă mi-e motiv de fericire literară – și abia la urmă vine romanul. Prin urmare, Guadalajara a apărut în 2018, la editura Humanitas, și are puțin peste 200 de pagini.

Pe lângă faptul că este bine scrisă, cu atenție la detalii, bucuria de care spuneam la început a apărut pe final de carte, când am înțeles modul în care se unesc prozele. Sau se îmbină, poate că ar fi un cuvânt mai potrivit acesta, deoarece am avut senzația de texturi extrem de diferite, cu caracteristici clare, care în final își găsesc locul într-o creație amplă, al cărei farmec este exact această îmbinare, probabil meritul carierei non-literare a autorului.

Guadalajara este un volum care solicită atenția cititorului, de vreme ce piesele care-l alcătuiesc par tăiate la întâmplare, existând deci riscul de a rata ceva esențial. Este nevoie de atenție pentru a nu te pierde în atmosfera stranie, pentru a urmări drumurile parcă fără țintă ale personajelor: copilul care este inițiat de tatăl său în activități ilegale, bărbatul a cărui parteneră coboară după zahăr și nu se mai întoarce, crâșmarul dispărut de multă vreme care reapare neașteptat și bizar, dând peste cap o mână de bețivi intrigați de apariția care-i face să nu mai iasă din local.

Ce au toate prozele în comun? Da, Guadalajara este elementul-cheie, într-un mod ingenios și relativ greu de dedus de la început. Motiv pentru care recomand a fi citită cartea, mai ales că este și nominalizată la Premiul Iocan. Iulian Popa scrie fără să încarce textul, cu precizie și responsabilitate în fața cititorului.


Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt, cartea se găsește aici.

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *