Răzvrătiții adolescenți ancorați în prezent

Ceva esențial ce am uitat să zic la lansarea de la Brașov și cu care o să încep aici este următorul lucru: la toate cărțile scrise de Cristina Nemerovschi, la fel ca la cărțile lui Flavius Ardelean, mi se întâmplă să mi se facă rău citindu-le. Dacă în cazul scriiturii lui Flavius este din cauză că reușește un amestec de aici și acum cu câte o lume paralelă asemănătoare cu a noastră întrucâtva, dar și „sucită” până la absurd, în cazul romanelor Cristinei mi-am dat seama că răul pe care-l simt apare din cauza redării realității nude, despuiate de cuvintele frumoase care mai apar prin reportaje de jurnalism independent, prostul e prost și mândru, se scarpină în buric în timp ce îți explică el cum e cu țara asta, știe totul, i-ar putea fi mai bine, dar nu îi e că nu vrea și oricum a fost bolnav când era mic și mai sunt și corporatiștii ăștia vânduți care nu se luptă cu semenii pentru dreptul de a vopsi toată patria-n culorile tricolorului…

Răzvrătiții este una dintre cele mai necruțătoare cărți la adresa tuturor celor care, prea pătrunși de importanța propriei persoane și prea concentrați să fie patrioți și să predice o mână de pseudo-adevăruri și credințe, uită să fie oameni, uită să fie toleranți și curioși, abordând tocmai un discurs al urii căruia cu greu îi poți face față.

În același timp, o carte despre depresie și sinucidere, despre părinții plecați din țară, ai căror copii sunt lăsați să-și umple cum știu golurile emoționale, o carte cu multe straturi, un roman de citit în chei diferite, în funcție de dorințe și/sau interese, dar neapărat o carte de citit. La urma urmei, fiecare ia ce poate și ce vrea din ce i se oferă, o dovedesc personajele episodice la mitingul împotriva proștilor.

Fascinație bolnavă am simțit față de Daria, personajul principal din Răzvrătiții, pentru că mi se pare unul dintre cele mai coerente și complexe dintre cele construite de Cristina în ultimii ani; o adolescentă pentru care este foarte important să se cunoască pe sine, care remarcă superficialitatea din jur și se vede așa cum o văd și ceilalți: inteligentă, imposibil de manipulat, deci periculoasă, incomodă, element perturbator care nu crede (nici ea) că, dacă s-a întâmplat să te naști într-un anumit spațiu, ai dreptul să privești cu mândrie, superioritate sau cel mult milă pe oricine e diferit.

Bunica Dariei, pe de altă parte, este idealul de bunică deschisă, prietenoasă, la fel de curioasă ca nepoata ei, exact ce aș vrea să fiu eu la bătrânețe: deloc resemnată, deloc plină de resentimente pentru oricine e mai tânăr, mai inteligent, mai frumos, mai… altfel. Un model de bunătate și maturitate.

O punere față în față cu românul zilelor noastre, necosmetizat, neîndulcit cu nimic: s-ar putea să-ți pice greu la stomac ori cocalarul cu stegulețe care flutură din toate orificiile mașinii ori, cine știe, poate perspectiva lui Coco asupra lumii. Din orice categorie ai face parte, hai să citim! Nu ți-a plăcut cartea X și te-ai simțit atacat de discursul personajului Y? Foarte bine, pe lume mai sunt atâtea cărți cu care e posibil să rezonezi. Dar dă-le o șansă, dă-ți ție o șansă, gândește, analizează, fii curios, fii responsabil și da, o să o zic și pe asta, du-te la vot! Și citește!


Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt, cartea se găsește aici.

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *