Casa bântuită – cartea sau filmul?

Cartea Casa bântuită mi-a picat în mână chiar în ziua în care aveam să aflu și de existența serialului omonim de pe Netflix. Am purtat o (foarte scurtă) bătălie interioară și am decis să fac cum se întâmplă să simt. Ce-am simțit? Că pot citi cartea și pot vedea serialul în paralel. Regret? Deloc. M-a incomodat vreuna în încercarea mea de a mă bucura de cealaltă? Dimpotrivă. Pe scurt și fără introducere amplă și inutilă, vă spun ce recomand eu: să citiți întâi cartea, apoi să vedeți serialul. De ce?

Pentru că cele două sunt extrem de diferite. Știu, dacă mă iei tare, mă panichez și recunosc: serialul e atât de bine făcut, încât nu ai nevoie de carte. Dar, pe de altă parte, recunosc că nimic nu poate fi mai satisfăcător și interesant pentru un cititor și cinefil să le cunoască pe amândouă, să ia notă de asemănări și deosebiri, să observe unde pot duce niște minți creative o poveste care, pentru anii ’50, a fost cel puțin fabulos de terifiantă.

În carte avem un doctor, Montague, care adună trei indivizi în casa Hill. Pasionat de fenomenele paranormale, el îi are alături pe Luke, moștenitorul casei, pe Theodora, o tânără veselă, colorată, plină de viață și gata oricând de explicații raționale pentru orice, și pe Eleanor, o femeie trecută de 30 de ani care a stat mai mult închisă în casă, având grijă de mama ei, bolnavă și înfiorătoare. Grupul celor patru petrece puțină vreme în casă; sunt martorii unor evenimente care ar putea avea, în același timp și în egală măsură, explicații absolut normale, dar și unele ce țin de manifestări ale unor forțe de neînțeles. Avem personaje secundare, insight-uri, elemente-cheie care susțin zona spre care suntem tentați să virăm narațiunea asimilată. Cumva, teroarea din carte depinde de cât este de dispus cititorul să se lase speriat.

În serial avem același doctor, Montague, care apare extrem de puțin. În orice caz, într-un alt rol. Luke și Eleanor sunt gemeni, sunt frați cu Theodora, dar și cu alți doi copii mai mari, Steven și Shirley. Părinții lor sunt extrem de importanți în poveste, iar casa Hill este un personaj în sine. Casa este oglinda în care personajele se văd în deplinătatea mizeriei sufletești, în complexitatea necurăției interioare; casa îi cheamă, îi determină să se certe și să se acuze. Ar fi și greu să nu o facă, de vreme ce membrii familiei dispar, unul câte unul. Iar răspunsurile sunt în casă, sursa problemelor este tot acolo, iar povestea din serialul de pe Netflix este exact cum sunt construite și episoadele: totul în buclă, dezvăluindu-se ciclic, rotativ ca un glob pe care-l vezi și-l înțelegi în totalitate abia după ce ți s-a rotit prin fața ochilor de sute de ori.

Cum spuneam, foarte puțin din ce e în carte se mai păstrează în serial. Cei care au scris la episoade (și sunt mulți, poți fi descoperiți pe IMDb, aici) au făcut o treabă extraordinară. Au luat secvențe esențiale din carte, elemente de impact, frazele care au cel mai mult sens și imaginile cu cea mai puternică încărcătură și au transformat totul în ceva mult, mult mai complex. Narațiunea este ramificată, personajele sunt mai numeroase, nu vezi în primul act un pistol cu care să nu se tragă în al treilea; monștrii par reali, cadavrele la fel, imaginile șocante cu fantome sau spectre ale căror ochi se lichefiază sunt magistral realizate.

Ce nu-mi convine? Că va exista și un al doilea sezon al serialului. Când ai făcut o mâncărică atât de bună, de ce s-o întinzi pe trei zile, tot picurând apă-n ea?


Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt, cartea se găsește aici, iar abonarea la Netflix se întâmplă aici.

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *