Reconstituirea unei istorii personale a violenței, cu Édouard Louis

Recomand a se citi O istorie a violenței după Sfârșitul lui Eddy Belleguele, care mult mi-a plăcut și despre care am scris aici. Deși cele două nu sunt (neapărat) legate, trebuie știut că ambele sunt romane profund autobiografice, iar informațiile din cele două, puse cap la cap, construiesc portretul mai amplu al unei vieți trăite în zona apropiată de durere, suferință, traumă.

Povestea e așa: într-un ajun de Crăciun, Édouard întâlnește un tip și-l invită la el acasă. Sigur, tipul e un necunoscut, de ce l-o fi invitat, nu așa se face etc. Dar ce să vezi, astfel de lucruri se întâmplă și gata. Mai târziu, fără a da neapărat de bănuit, necunoscutul îl jefuiește și îl violează, după care dispare. Pus în fața acestui fapt, Édouard desface o narațiune pe mai multe planuri și din mai multe perspective, ca un evantai. Dincolo de mărturia pe care o depune la poliție, de ce spune la spitalul unde merge pentru îngrijiri, de ce aflăm de la rudele care știu doar o parte de poveste, O istorie a violenței este, în sine, mărturia completă și sinceră a agresiunii suferite, o relatare micro, detaliată, aplicabilă la scară macro unui spectru larg de violențe. Nu e vorba de spoiler pe aici, pentru că abia de-acum începe cartea cu adevărat.

Autorul, Édouard Louis, poate fi construit, „recompus” prin proza sa, căci ilustrează excelent amalgamul de trăiri și senzații care vin odată cu o tragedie personală și redă cum nu se poate mai bine și mai explicit amestecul de frică, dorință, teama de violență fizică și pe cea față de reacțiile celor cunoscuți, prieteni și familie, pe de o parte, și cadre medicale și polițiștii cu care intră în contact după un viol, de cealaltă parte.

Și, de fapt, acestea sunt cărțile bune, cele care explorează diversități și complexități, cele care nu se agață decât de multitudinea de caracteristici ale unui fenomen personal, intim, unic la nivel de detaliu, dar des întâlnit, discutat și disecat. Cum vorbim, la modul general, despre violuri și comunitatea LGBTQ+, despre ce credem că se întâmplă, cine și ce merită și de ce, folosind logici frânte și șchiopătânde tot mai des, avem ocazia să privim problema chiar din centrul ei, prin ochii naratorului din O istorie a violenței. Să vedem dacă, după citirea unei astfel de cărți, mai sărim primii la aruncat de pietre inscripționate cu „vină”.


Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt. Cartea se găsește aici.

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *