Michel Houellebecq, definiția incorectitudinii politice

Nu mai știu când l-am descoperit pe Houellebecq, au trecut niște ani, iar eu eram prin facultate. Nici nu mai țin minte ce-am citit, deși cred că era Platforma. I-am mai citit câteva romane, m-au dezamăgit poeziile, dar rămâne printre prozatorii contemporani pe care îi prefer. Cu Supunere și Serotonină doar mi-am reconfirmat părerea bună pe care o am despre scrisul lui Michel Houellebecq.

Tocmai am terminat de citit Serotonină. Știu că se zice că autorul e mai slab acum decât la primele cărți, lucru cu care sunt parțial de acord. Pentru că eu cred că, în vreme ce el a rămas la fel, alții din jur s-au ridicat în moduri care uneori i-au pus pe aceștia în competiție directă.

Pentru mine, Houellebecq a rămas la fel (de bun): incorect politic a fost și când încă mai „era voie”, așa e și-acum, când fiecare carte dintre cele mari și noi are personaje reprezentative pentru fiecare comunitate, rasă, minoritate, chiar și atunci când pare al naibii de puțin plauzibil, când taie din autenticitatea narațiunii și o rupe de realitatea locului istoric sau geografic. Am mai zis cam același lucru și mi-am argumentat părerea și când am scris despre Mica mea inimă de om singuratic, romanul lui Vlad Drăgoi despre care am scris aici.

Toată Serotonina te lovește constant cu adevăruri spuse dur, fără să cadă vreodată în penibilul lamentărilor și-al truismelor; personajele lui nu pot fi fericite și, de cele mai multe ori, sunt extrem de conștiente de acest lucru, uneori aproape împăcate. Femeile sunt văzute din perspectivă misogină, sinuciderea e deopotrivă condamnare și eliberare, un trio alcătuit din femei frumoase, neapărat moldovence (deși iubita lui din carte e japoneză), alcool și mâncare bună se poate dovedi salvator de moment, iar de la un capăt la altul avem aceeași duritate din cărțile precedente, una care mai dă o palmă de trezire la realitatea care știm cu toții că numai roz nu e.

Un roman pe care l-ai recunoaște ca fiind al lui Houellebecq chiar dacă n-ar avea scris numele nicăieri, un amestec de sexualitate explozivă nelimitată și inepuizabilă a la Bukowski cu porno cu animale cu imagini a la Welsh sau mai degrabă Palahniuk, o recomandare de carte pe care o fac cel puțin o dată pe zi de când am terminat eu de citit cartea. Deocamdată n-am primit nici plângeri, nici reclamații.


Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt; găsești cartea aici.

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *