Trei cărți necesare despre femeia ultimului secol în România

Am citit Matriarhat, Cartea Reghinei și Trilogia sexului rătăcitor în decurs de aproximativ o lună, printre altele, fără să le aleg intenționat și fără să știu că aveau să se lege, în mintea mea, atât de puternic una de cealaltă. Pe parcurs le-am recomandat intens, cui se potriveau sau nu, mereu insistând că sunt niște cărți „necesare”, termen ales nu neapărat conștient, dar care acum îmi dau seama că este cum nu se poate mai potrivit. Într-o societate ca a noastră, cu toată istoria și problemele noastre, femeile au fost mereu pe locul al doilea: în cadrul familial, la locul de muncă, să nu mai vorbim de infamul decret din octombrie ’66, femeile au fost (și în multe sfere încă sunt) considerate fie bunuri asupra cărora bărbatul cel mai apropiat, soț sau tată, are drept de proprietate, fie cetățeni de rang inferior, cu risc mai mare de a fi plătite mai puțin, de a fi exploatate, traficate etc.

Știu și că unii dintre voi vor apăsa „exit” acum, poate vă spuneți „ah, uite și asta, numai feministe peste tot”. Singurul lucru pe care vă invit să-l faceți, înainte de a ieși, este să citiți cărțile acestea trei. Lăsați ce spun eu, dați-le lor o șansă. Pe de altă parte, sigur a spus-o altcineva înaintea mea: dacă pentru că vreau șanse și tratament egal înseamnă că sunt feministă, so be it!

Dar avem nevoie ca de aer de cărți scrise de femei, despre femei. De punctul de vedere al celei care, în copilărie, și-a urmărit mama, bunicile și mătușile plecând capul și conformându-se realității sau împotrivindu-se normelor cu prețul libertății, poate al vieții; din punctul de vedere al fostelor adolescente care s-au izbit de tabuuri, care au fost respinse sau tratate nepotrivit; din perspectiva adultelor, poate viitoarelor mame. Dincolo de romanțarea sau dramatizarea ori telenovelizarea vieții unei femei, așa cum mulți scriitori bărbați sunt tentați să o facă (poate nu din rea intenție, ci pur și simplu pentru că e dificil spre imposibil să încerci să copiezi mersul cuiva într-o pereche de încălțăminte în care n-ai călcat niciodată), Matriarhat, Cartea Reghinei și Trilogia sexului rătăcitor sunt uneltele necesare de asimilat și înțeles o istorie socială, intimă, într-un limbaj universal valabil pentru toate femeile din România. Da, zic că e extrem de important și că aceste trei excelente cărți au fost scrise de femei.

Matriarhat e scrisă de Cristina Andrei și a apărut în colecția n’autor de la Nemira în 2018. Are opt povestiri — opt femei extrem de diferite între ele, al căror destin este ilustrat cu căldură, apropiere, decență, empatie. Fie că sunt femei abuzate, neînțelese sau pur și simplu nepotrivite vremurilor lor, toate transmit o durere fără timp și loc, perpetuată prin relații de putere (ori supunere) prestabilite. Așa cum spuneam în recomandarea de lectură din Dilema veche, prozele Cristinei Andrei „extrag și prelucrează sevele unor existențe feminine disecate pînă în cele mai incomode, dureroase și tabu profunzimi” (aici). E dureros și deopotrivă frumos ce e în cartea asta și-mi pare că, oricât ai vrea, pe cele două nu ai cum să le separi nici când vorbești de un destin feminin — de demult sau de-acum.

Cartea Reghinei e romanul Ioanei Nicolaie care apărut în 2019 la Humanitas. La fel ca ultima carte din listă, și aceasta este una a tiparelor, demonstrând că istoria se repetă, mai ales în cadru familial, restrâns. Mamele și bunicile duc pe umeri poveri pe care încearcă să le ușureze pentru fiicele și nepoatele lor, dar eșuează, de cele mai multe ori, atunci când modul de funcționare al familiei și, mai departe, al comunității locale restrânse, depinde de niște capete plecate, de infinita disponibilitate la sacrificiu de care dau dovadă femeile. Reghina aceasta este, cum scrie și în prezentarea cărții, „un Iov feminin”, iar pe parcursul celor peste 220 de pagini nu ai cum să nu te întrebi, trecând prin dragoste, dureri, frici, violențe, dacă nu cunoști măcar câteva femei-Iov, dacă nu ai în familie câteva păpuși rusești care să se fi despielițat de sine în rânduri repetate pentru a da, a da mereu din ce au fost și au avut pentru a le fi mai bine soțului, părinților, copiilor, trecându-se chiar ele, cu bună știință și cu infinit simț al sacrificiului, pe plan secund.

Trilogia sexului rătăcitor este debutul Cristinei Vremeș; a apărut în 2019 la Humanitas. Am văzut reclama la cartea asta înainte să apară și mi-au atras atenția comentariile oamenilor siderați că punem „sex” în titluri de cărți și astfel promovăm vagabondajul și libertinajul — sună familiar, nu-i așa?, că tot ziceam de motivațiile decretului comunist. De fapt, titlul se referă la destinele a trei femei, etern rătăcitoare din cauza (ori poate datorită?) sexului lor, mereu discriminate, victime, agresate și discriminate, supraviețuitoare dincolo de orice, dar ale căror semne se transmit mai departe, din generație în generație, purtând „vina” de a fi femeie ca pe o cicatrice dată mai departe, la naștere, următoarei femei din familie. Totodată, niște exemple de forță, tărie mentală, exemple de „cât poate duce” un om, mai ales dacă e pentru ceea ce simte acesta că ar fi cauza „corectă”, potrivită.


Cât căutați cu care dintre cele trei cărți să începeți un weekend de citit, las aici și o melodie care a mers pe repeat la citit și la scris acest articol. Să vă inspire!


Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt, găsești Matriarhat aici,
Cartea Reghinei aici și Trilogia sexului rătăcitor aici.

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *