Reconstituirea unei istorii personale a violenței, cu Édouard Louis

Recomand a se citi O istorie a violenței după Sfârșitul lui Eddy Belleguele, care mult mi-a plăcut și despre care am scris aici. Deși cele două nu sunt (neapărat) legate, trebuie știut că ambele sunt romane profund autobiografice, iar informațiile din cele două, puse cap la cap, construiesc portretul mai amplu al unei vieți trăite în zona apropiată de durere, suferință, traumă. Continue reading “Reconstituirea unei istorii personale a violenței, cu Édouard Louis”

„Răul trebuie combătut. Tot timpul.”

Abia după ce am trecut de jumătatea romanului Răul a început să-mi placă cu adevărat cartea; tot atunci m-a prins și acțiunea, de fapt, și m-a cucerit personajul care se aruncă în luptă ca un kamikaze într-o epocă în care abuzul și hărțuirea din sistemul educațional nu puteau fi filmate și distribuite, iar asta mi-a amintit cumva de un vers de-ale lui Cheloo, despre băiatul de oraș, care nu mai dă „cu pumnul, dă mesaj”. Continue reading “„Răul trebuie combătut. Tot timpul.””

Suntem povești alcătuite din renunțări și „Noduri”

Citisem undeva de teoria conform căreia Domenico Starnone este Elena Ferrante; în alt loc, că soția lui și traducătoarea Anita Raja ar fi, de fapt, cea care publică sub pseudonimul autoarei Tetralogiei napolitane. A fost o vreme, scurtă, când mi-a păsat și mie de identitatea Elenei Ferrante, după care mi-am dat seama, din fericire, că chiar nu-mi pasă: vreau povestea, nu omul din spatele ei. Nu vreau să știu dacă tot Starnone a scris și tetralogia sus-amintită, cum nu vreau să știu ce mănâncă Ferrante la micul-dejun, ce pasiuni are și ce necazuri a avut de-a lungul vieții. Mi-e de-ajuns ce și cum scrie. Continue reading “Suntem povești alcătuite din renunțări și „Noduri””