Monștrii din Verity: oare totul e bine când se termină cu bine?

Mi-aș fi dorit ca ultima parte a duologiei Monștrii din Verity să fi mers pe rețeta clasică cu happy-end siropos la care apelează majoritatea cărților de gen. Nu că n-ar fi foarte în regulă așa cum este, dar mi-aș dori ca fericirea absolută să existe (măcar) în cărți. Asta e o carte tristă, imposibilă și posibilă în același timp. Poate că monștrii nu umblă liberi printre noi, ci poate că noi suntem acei monștri. Continue reading “Monștrii din Verity: oare totul e bine când se termină cu bine?”

Dresoarea sinelui și îmblânzitoarea propriului trecut

M-am apucat de Dresoarea având convingerea fermă că nu-mi va plăcea; citisem câte un paragraf la întâmplare prin postările Cristinei, dar n-am reținut ceva anume, iar coperta și titlul mă duceau cu gândul la ceva poveste de dragoste cu biciuri și cuști. Sigur, ai crede că o cunosc mai bine pe autoare și că aș fi putut să am așteptările corecte, dar uite că mă iau și singură prin surprindere cu așteptările pe care tot încerc să nu le mai am. Continue reading “Dresoarea sinelui și îmblânzitoarea propriului trecut”