Am scris, acum multă vreme, despre șase spații îngrozitoare din cărți. Nu apucasem să includ acolo şi Metro 2033. La puțin timp după aceea, doar câteva săptămâni trecuseră, am simțit nevoia de a scrie pe larg despre Silozul lui Hugh Howey, când întrebam: tu ai accepta să trăiești fără să-ți pui întrebări?

În Silozul (vedeți că Nemira le-a reeditat și acum sunt într-un format mai prietenos, iar al treilea volum tocmai a apărut), rămășițele omenirii s-au retras sub pământ, unde trăiesc în silozuri uriașe, destinate cerealelor, îngropate în totalitate. Nu au voie să iasă, iar suprafața este destinată doar celor condamnați la moarte pentru vreo fărădelege: în aerul toxic de afară, condamnații se sting în scurt timp.

De atunci am mai dat iama-n SF-uri, distopii, ficțiuni post-apocaliptice și altele asemenea, însă m-am declarat dezamăgită cam după fiecare. Și la un moment dat, un coleg mi-a spus câteva vorbe despre Metro 2033, iar eu am fost cucerită de la început. Poate pentru că semăna cumva cu Silozul.

Metro 2033 a apărut inițial pe site-ul autorului, disponibilă gratuit. La fel ca la Howey, care și-a publicat singur Silozul. Probabil e ceva cu autorii cărților foarte bune care prezintă viața după Apocalipsă: trebuie să lase libere cărțile, să se asigure că totuși le citește cineva, deși majoritatea oamenilor sunt convinși că ficțiunea nu poate deveni niciodată o realitate așa traumatizantă? Posibil.

În cartea lui Gluhovski, lumea e nimicită de război. Ultimii oameni se retrag sub pământ, la metrou, unde întemeiază comunități pe care le țin în viață cu greu. Cei rămași la suprafață suferă mutații – și nu e vorba doar de oameni. Pericolele pândesc la suprafață, sunt o certitudine, iar oamenii nu mai au ce căuta acolo. Însă, după câteva decenii sub pământ, în stațiile care se deteriorează de la o zi la alta, nici metroul nu mai este un loc sigur. Și Artiom, un bărbat tânăr care nu cunoaște altă viață decât pe cea actuală, trebuie să străbată tunelurile dintre stații, să iasă de sub pământ și să lupte pentru specia sa – orice a ajuns aceasta să mai însemne.

Deși începutul e oarecum lent, acțiunea recuperează pe parcurs; e o carte alertă, cu o premisă extrem de bună, iar faptul că e scrisă de un rus se vede – în sens bun, iar asta mi-a plăcut. Personajele sunt tare frumos conturate, au personalitate (eh, tot meritul scriitorului rus) și de câteva ori mi s-au răcit extremitățile de panică (lucru care mi se întâmplă tot mai rar).

Silozul e de găsit aici, iar Metro 2033 e de aici. Vrei mai multă acţiune (post)apocaliptică? Încearcă să-i citeşti pe George Bonea şi pe Margaret Atwood.

Facebook Comments