Rezonez mult cu ce și cum scrie Murakami, așa că am mai scris despre: Pădurea norvegiană – aici,La sud de graniță, la vest de soare – aici și După cutremur – aici. Și am o slăbiciune pentru cărțile autorului care au apărut în colecția Top 10+ de la Polirom.
Așa cum bine spune și descrierea cărții În noapte, dincolo de orice altceva este vorba despre un puzzle. De personaje și de întâmplări, dacă mă întrebați pe mine. Un puzzle în care destinele n-au nici măcar un indiciu legat de povestea de ansamblu, fiecare personaj fiind nevoit să se mulțumească cu bucățelele pe care le primește rareori.
Frumusețea incontestabilă și avantajele pe care aceasta le aduce dispar în cazul modelului Eri Asai, iar modul în care aceasta se rupe de lume este unul neașteptat, surprinzător pentru mine, chiar știind că-l citesc pe Murakami. Mari, sora modelului absent din lumea asta, se află la extrema cealaltă: frumusețea a cam ocolit-o la naștere, revărsându-se numai asupra uneia dintre cele două fete ale familiei. În schimb, Mari se dezvoltă pe alte paliere, iar pentru mine ea e un personaj mult mai interesant decât Eri.
Acestea două sunt doar câteva dintre personajele pe care inițial nu înțelegi ce le leagă – dacă le leagă ceva. Ceilalți „eroi” ai cărții sunt orice, numai curajoși și de neînvins nu. Iar faptul că acțiunea se petrece noaptea, în acele ore în care nu mai știi bine ce e real și ce nu, estompează din diferențele dintre ei, dintre problemele lor – care sunt extrem de diferite și în esență aceleași, toate pornind de la euri suferinde, de la ego-uri rănite.
Ce mi-a plăcut este tocmai această iradiere a fiecăruia, o explozie a aurei personale sau dimpotrivă, o emanație subtilă, abia perceptibilă de raze ce-i înconjoară pe unii sau pe ceilalți.
Și felul cum toate aceste raze, pe care mi le-am imaginat în culori diferite, în funcție de „purtători”, se îmbină și realizează aproape conștient că nu au nimic în comun sau că sunt făcute pentru a se completa, a se analiza și studia reciproc, pentru a da naștere altor vibrații pe care să le lase să plutească alături. Ca și cum În noaptear fi mai mult despre energiile oamenilor și mai puțin despre ei.
Universul în care are loc acțiunea (sau ar fi mai potrivit să spunem „monoloagele” decât „acțiunea”?) pare să fie unul la limita dintre real și ireal, posibil și imposibil, unul proaspăt alcătuit, unul nou.
Nu lipsește umorul, în dozele acelea mici, subtile, caracteristice lui Haruki Murakami. Nu lipsesc dramatismul, tragismul, dar nici euforia aparent nejustificată și nesupunerea față de sus-menționatul destin, căruia nu știm dacă și-n ce măsură ne supunem fără a atrage ceea ce pretindem că ne displace.
Cel puțin în cazul Universului din În noapte, acesta pare să ofere fiecăruia mai mult decât ceea cemerită: ceea ce își dorește fiecare.
Leave a Reply