„Povești cu femei măritate”

Povești cu femei măritate a apărut în 2024 la Editura Trei, în colecția Fiction Connection, în traducerea din limba spaniolă a Anei-Maria Tamaș, și s-a poziționat rapid pe locurile fruntașe în topul meu cu romane ale căror prime pagini m-au pus pe piste greșite și m-au făcut să mă aștept la o lectură ușoară, „de plajă”, în vreme ce fiecare capitol nou a reușit să mă surprindă, să mă șocheze, să mă facă să-mi pun întrebări și să explorez teme de actualitate, natural și captivant integrate într-o narațiune alertă și complexă.

Povești cu femei măritate începe cu „o dragoste interzisă” (p. 5) între Gabriela și Pablo, fiecare înșelându-și partenerul. Ea are 45 de ani și este jurnalist cultural freelance, el este scriitor și e cu 10 ani mai în vârstă decât ea, iar Gabriela nu își amintește să mai fi simțit vreodată așa ceva – „Sau poate că am simțit. Poate că am simțit-o cu soțul meu, dar a fost cu mult timp în urmă” (p. 9), astfel încât acum au preluat controlul dorința și setea de aventură. Titlul romanului este dat chiar de rubrica pe care Gabriela o are într-o revistă pentru femei.

Complexitatea lumilor feminine

Pe măsură ce ajungem să cunoaștem mai bine personajele și motivațiile lor, intrăm într-o lume a femeilor, acolo unde întâlnim fantezii neîmplinite (pe tema asta recomand și Vreau, despre care tocmai am scris aici), sentimente de inadecvare și vinovăție din cauza susținerii unei false „normalități” (nu numai în cazul atracției față de persoane de același sex), prietenii absolute, devotament și maternitate, identități care se suprapun și riscă să le suprime pe altele (așa cum e în cazul rolului de mamă versus cel de femeie, de exemplu), experiențe profund feminine și potențial traumatizante (epiziotomiile în Spania versus Germania), chinurile alăptării (cu pompe de sân și mameloane din silicon) și cele ale obținerii unei sarcini (cu teroarea fertilizării asistate).

Povești cu femei măritate aduce în discuție vieți ale unor femei care nu cer mult, dar pe care partenerii tot reușesc să le dezamăgească în mod repetat, iar Silvia, una dintre prietenele și colegele Gabrielei, se referă la sine ca fiind vacă (atunci când alăptează) și iapă (când e vorba de împerecherea căreia i se supune și atât).

Vorbim despre un roman al complexității, al bogăției universului feminin: avem doamne „în floarea vârstei” și la început de pensie, mame epuizate și totuși prezente, mame distante, amante, lesbiene „sub acoperire”, așadar o polifonie de voci feminine relevante și necesare azi pentru o înțelegere a esenței feminine așa cum e ea, fără să fie trecută prin filtrele impuse de societatea patriarhală. Prietenia dintre Gabriela și câteva dintre colegele ei de la revistă conține și o oarecare doză de erotism, am descoperit cu uimire și admirație că între acestea plutește constant o stare de îndrăgostire și de încredere absolută.

Soții, iubiții și copiii vin și pleacă, dar prietenele, prietenele adevărate rămân pentru totdeauna.” (p. 477)

Genuri, tipare, obiectificare

Consider că spune multe despre personaje și dinamica lor faptul că așa cum soțul Gabrielei seamănă cu Pablo, dovedind că Gabriela are un tipar când vine vorba despre bărbați, și soția lui Pablo seamănă cu amanta soțului, „ca și cum ar fi fost două versiuni ale aceluiași gen de femeie” (p. 93).

De asemenea, merită menționat faptul că semnele eșecului sau cel puțin ale suferințelor ulterioare sunt aproape întotdeauna la începutul unei relații, așa cum o dovedesc cam toate personajele imaginate de Cristina Campos aici, cu accent pe perioadele dificile și pe schimbări, așa cum este apariția copiilor – care ajung să acționeze ca niște bariere între părinți.

În tot acest vârtej de evenimente și stări confuze sau chiar contradictorii, supapa și plasa de siguranță e constituită de prietene, un sistem de suport care se extinde dincolo de familia pe care uneori o completează, alteori o înlocuiește complet.

Dincolo de palierele de discuție importante legate de feminitate, maternitate, prietenie și fidelitate, Povești cu femei măritate mai poate fi citită și pentru perspectivele detaliate asupra greutăților cu care se confruntă revistele de nișă, scriitorii mici sau mari, pentru dezbaterea privind ceea ce se poate obține prin talent versus muncă, pentru exemplificarea obiectificării la care suntem martore de mici și care ne poate modela alegerile romantice de mai târziu (Gabriela vrea pe cineva total opus fratelui și verișorului ei, dar și această extremă presupune riscuri), pentru opoziția dintre aristocrație (care prezintă gust, educație și bun-simț, nefiind ostentativă, dar dependentă de exces și raportare discutabilă la moralitate) și burghezie (care epatează și poate fi caracterizată aici prin prost-gust), pentru prejudecățile și adevărurile despre lucrătoarele sexuale, precum și definițiile și ipostazele puterii în tot felul de relații, nu numai amoroase.

Contrastele sunt validate prin narațiunea care le respectă existența și diversitatea, iar protagonistele demonstrează că poți fi „o femeie profund fidelă și profund liberală” (p. 133). Povești cu femei măritate este o imagine fidelă a lumii feminine occidentale actuale, cu posibilități financiare peste medie, cu tot cu dilemele legate de potențialele sacrificii când vine vorba de maternitate și carieră, de fidelitate sau urmarea instinctelor după ani de plictiseală și toate aberațiile pe care ajungem să le facem pentru sex, dragoste ori amândouă. 

Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt; găsești cartea AICI. Dacă recomandările mele de carte ți se potrivesc și îți plac cărțile pe care le descoperi cu ajutorul meu, susține proiectul independent ancazaharia.ro abonându-te pe Patreon.