Duminică, pe 10 februarie, mi-am luat fularul-păturică în brațe și-am pornit să descopăr Improteca și spectacolul pe care l-au început acolo, puțin după ora 21, Ionel Barac și Doina Antohi. Ori că n-am fost eu foarte atentă la descrierea evenimentului, ori că au ținut ei secret modul de desfășurare, cert e că nu m-am așteptat la ce am primit la acest eveniment la care, trebuie spus din start, nu plătești bilet, ci oferi o donație la final, în funcție de cât de mult ți-a plăcut ce ai văzut, de cât de darnic ți s-a spus la horoscop că ești în ziua respectivă, depinde.
Încep cu motive pentru care să nu vă duceți, că așa fac eu, anapoda și pe hatereală. Două ar fi aceste motive, și anume: 1. nu te duci la MicroConcertul celor doi dacă nu ești pregătit să-ți fredoneze creierul, cel puțin o săptămână după, bicicletele din Beijing-ul lui Katie Melua, iar 2. dacă ești într-o perioadă de instabilitate emoțională, când iubirea din aer îți face rău, mai bine amână până te îndrăgostești.
Bun, acestea fiind spuse, începem șirul aspectelor care mi-au plăcut și care mă îndeamnă să vă îndemn: ritmul potrivit de alert al evenimentului, relaxarea din sală și cea de pe scenă (zice-se că artiștii au emoții, dar ce frumos e când le au și nu se văd ca atare, ci se transformă!), cântecele alese (excelente pentru îndrăgostiți, cum spuneam; nu dai greș dacă vii cu jumătatea, căci se cântă despre iubire, stele, promisiuni, cerul care-i infinit, la fel ca sentimentele și posibilitățile), improvizația (well, am fost la Improtecă, nu?), contactul constant public-artist (prin sală i-am remarcat pe cei care probabil că sunt prieteni cu Ionel și Doina).
Ionel Barac e dimensiunea soft a spectacolului, mai tăcut, dar nedezlipit de chitară, cu câte un punch line venit când nu te aștepți, iar Doina Antohi este o forță incredibilă, e energia întruchipată și e foarte, foarte amuzantă, alunecă ușor în zona aceea care te convinge că ești la un show de stand-up. În mintea mea, din prima clipă când am văzut-o, chiar înainte să înceapă spectacolul, am asemănat-o cu o tornadă colorată. Pe interior, desigur, pentru că a fost îmbrăcată chiar sobru. Dar știți cum e, culorile-s în suflet și le porți cu tine mereu, nu se duc când ai ținută soft-punk.
Recunosc, m-a speriat postarea lui Ionel, care zicea, în eveniment, să venim după niște pregătire vocală, că va fi un spectacol interactiv. Pe cât de mult îmi place ideea de a sta în scaun, cu ochii ațintiți pe cineva care dă lumii din frământarea sa artistică, pe atât de puțin mă tentează interacțiunea (nu din rațiuni personale, ideologice, ci pentru că mereu ajung să mă întreb: „ce drept am eu să interacționez cu acest om, cu acest spectacol atât de minuțios pregătit?”). Dar aici nu a fost vorba despre faptul că artistul are doar de dat, spectatorul doar de primit, astfel că energiile s-au întâlnit la mijloc de drum și au făcut frumos echipă.
Nu știm exact când mai fredonăm la MicroConcert, dar vă recomand să țineți un ochi pe pagina de Facebook 12 Momente, unde e posibil să aflați ce se întâmplă într-o seară caldă de martie, numai bună de cântat iubiri, trecute și viitoare. Cum mă tot plimb între orașe, țin să specific de acum la fiecare eveniment recomandat unde are loc. Așadar, 12 Momente sunt de văzut în București.
Leave a Reply