Din vremuri imemoriale deja scriu despre tot ce scrie Flavius Ardelean. Parcă a devenit obligație: simt că, dacă eu pricep, într-o oarecare măsură, ce vrea el să spună, devine datoria mea să mă transform în mijlocitor, să-l vând și altora care, poate (sau poate nu) iau distanță din cauze ce țin de ce n-ar trebui să țină: geci de piele, ținte-n îmbrăcămintea neagră și vreun inel cu capete de ființe răposate.  Continue reading