Știm noutatea cu care v-am tot stresat de atâta entuziasm: am tradus această carte minunată și esențială pentru copii, despre care eu cred că poate șlefui o generație mai puternică decât suntem noi, una mai sensibilă la abuzuri și mult mai dispusă să facă orice pentru a lupta pentru tot ce e drept. Continue reading
Tag: Class Action
Anul acesta apare Cu temele în instanță, o carte scrisă de Steven B. Frank pentru copiii din SUA, dar eu zic că merge și pentru cei de la noi, dar și pentru adulți. E o carte care înlocuiește cu succes și într-un mod mult mai interesant multe ore de teorie fără explicații și fără fond din școli, din domenii ca istorie, cultură civică, literatură și altele.
Cred cu tărie că, dacă toți copiii ar citi o astfel de carte, dacă nu chiar asta, am avea tinere generații mult mai bine pregătite să se autosesizeze și să se apere singure de nedreptăți, ilegalități și abuzuri. Și am avea, în final, o nație mai sănătoasă. Oh, am menționat că Steven B. Frank reușește să o facă și foarte amuzantă? Continue reading