G. a primit Booker Prize în 1972, la apariție, iar în 2022 a fost publicată și la noi, în colecția endorfiction de la editura Vellant, în traducerea din engleză a Ioanei Văcărescu. Acțiunea privește viața unui „Don Juan modern”, dar nu este chiar atât de condimentată explicit și este, în plus, deseori fragmentată de reflecții asupra limbajului și a percepțiilor noastre ale acestuia (diferența contextuală dintre semnificat și semnificant, de exemplu).
Tag: colecţia Endorfiction
Visez la Corpul ei şi alte desfătări de când a apărut cartea la noi, în 2018, în colecţia Endorfiction a editurii Vellant. Asta pentru că am intuit, citind una dintre prozele scrise de Carmen Maria Machado undeva, poate în Iocan, nu mai ştiu exact, că am de-a face cu o scriitoare a cărei vulnerabilitate transpusă în cuvintele şi faptele personajelor îi dau o forţă uluitoare şi o feminitate de neimaginat, deopotrivă candidă şi feroce, ca a unui animal rănit care nu-şi pierde nici o clipă mândria şi care luptă pentru a fi lăsat în pace.