Este o experiență aparte să citești o carte pe o temă care îți e familiară, într-o oarecare măsură, să descoperi că e o poveste atât de des întâlnită promisiunea că: „Pot să mă las oricând, doar că n-am chef azi”. Dar nu despre asta voi vorbi la început, ci despre primele mele întâlniri cu acest titlu, Noi, copiii din Bahnhof Zoo, acum mulți ani, când eram librar și exista un anumit tipar al celui care întreba de cartea asta: bărbat trecut de 40 de ani, cu aspect respectabil și doar un licăr de entuziasm de voyeur în privire. După ce am terminat de citit cartea acum, la mai mult de cinci ani distanță de acei domni cu un ușor tremur de nerăbdare în glas, îmi dau seama că erau exact croiți după clientul cel mai des întâlnit al Christianei F.

Continue reading