După anii mei de îndrăgostire perpetuă de Michel Houellebecq, timp în care mi-am hrănit fascinația cu cărțile lui, am ajuns la Anihilare mai ales pentru titlu, că pasiunea mea se mai potolise, însă fără a se răci de tot. Speram ca focul să se reaprindă, așa cum știm din romane și filme despre iubirile din tinerețe, însă primele sute de pagini m-au dezamăgit, enervat și frustrat. După care s-a produs explozia și m-am trezit la final plângând în hohote, cu pisica uimită în brațele mele și cu mesaje trimise tuturor celor cărora le împărtășisem doar opinia inițială. Acum ziceam: uită tot ce am spus de Houellebecq ăsta nou, trebuie să citești cartea!
Tag: michel houellebecq
Nu mai știu când l-am descoperit pe Houellebecq, au trecut niște ani, iar eu eram prin facultate. Nici nu mai țin minte ce-am citit, deși cred că era Platforma. I-am mai citit câteva romane, m-au dezamăgit poeziile, dar rămâne printre prozatorii contemporani pe care îi prefer. Cu Supunere și Serotonină doar mi-am reconfirmat părerea bună pe care o am despre scrisul lui Michel Houellebecq. Continue reading