Copil de octombrie este a doua carte a scriitoarei Linda Boström Knausgård care apare în română, în traducerea din suedeză semnată de Roxana-Ema Dreve, după Bine ai venit în America! (despre care am scris aici), ambele publicate în colecția Anansi de la editura Pandora M. La fel ca în cartea anterior citită de mine, am simțit poezia care se împletește cu narațiunea, imaginile poetice cu care este presărată realitatea, dar și modul în care așa-zisa realitate pătrunde în oniricul care se strecoară, la rândul lui, în viața de zi cu zi, încețoșând totul până la disipare. Totul în timp ce suntem și noi, cititorii, perfect conștienți de faptul că cel mai bun prieten și cel mai mare dușman al autoarei este propriul său creier, cel care o sabotează până la penultimul pas înainte de autoanihilare, dar același care o salvează deseori, o pune pe „drumul cel bun”, o face să scrie într-un mod unic, înduioșător prin forța naturală, necăutată.
Tag: Roxana-Ema Dreve
ce căutăm?
Noul articol din Revista Golan
Noul articol din Dilema veche
Citește cel mai nou articol pe care-l semnez în Dilema, în dosarul „Ce ne enervează?”, intitulat „Top 5 lucruri care mă scot din sărite. Azi”.
Noul articol din Osmé: The Perfume Review
cele mai noi
- Căldura te va ucide prima: viața și moartea pe o planetă pârjolită
- „Garderoba”. Articolele vestimentare care sunt fie personaje, fie martori nostalgici ori epuizați
- Purici, nomazi și supă de șobolan: povești din Africa ecuatorială
- Mit, informație și perspective de viitor. „Pântecul. Cum începe povestea noastră”
- Oameni care până la 20 de ani au trăit o multitudine de vieți, cu pierderi pe care nu le înțelegem și bucurii care ne sunt complet străine
Cele mai distribuite
- 171 Shares
- 155 Shares
- 101 Shares
- 98 Shares
- 95 Shares