Stephen King e unul dintre scriitorii mei preferați și, din păcate, unul dintre cei pe care i-am citit cel mai haotic. Și puțin, raportat la opera lui prolifică. Tind să cred că am ratat tocmai cărțile care sunt general acceptate ca fiind de referință (de exemplu, seria Turnul întunecat, republicată acum la Nemira, în traducerea lui Mircea Pricăjan, pe ale cărei prime două volume le-am văzut ieri într-o librărie și arată minunat), dar m-am atașat de ingeniozitatea descoperită odată cu prima întâlnire cu o carte de Stephen King, citită în adolescență, și-anume Misery. Am continuat cu Cimitirul animalelor, Jocul lui Gerald, Misterul regelui. Despre scris, Un basm, Apocalipsa, Holly, Focul viu, Christine, Străinul. Nu sunt sigură că în ordinea asta și nu sunt convinsă că n-am ratat ceva.

Continue reading