Motivaționalul Charles Saatchi, unul dintre simbolurile artei contemporane

Pe Charles Saatchi l-am descoperit în forma asta, într-o carte de interviuri, la anticariatul meu preferat din Brașov, în Piața Teatrului, într-o zi când nu voiam să ajung acasă… nu cu mâna goală, căci simțeam nevoia să-mi fac un cadou. Mi-am oferit acest volum, care a costat aproape 15 lei, și de a cărui citire m-am apucat imediat, probabil intuind că aveam să ajung la această concluzie: că devii inspirație pentru ceilalți nu atunci când îți propui asta, ci când îți asumi plusurile și minusurile propriei persoane cu tot angajamentul și bucuria că asta te face om, la fel ca pe toți ceilalți. Continue reading “Motivaționalul Charles Saatchi, unul dintre simbolurile artei contemporane”

Despre ce te salvează când tu nu mai poţi sau nu mai ştii cum

Am început acest articol în septembrie 2019, dar nu l-am putut duce la capăt pentru că simţeam că nu e suficient de complex. Că n-am prea multe de zis. Strict pentru complexitatea acestui articol, am făcut bine că am aşteptat. Unele materiale se scriu singure pe măsură ce trece timpul, iar acesta este unul dintre ele. Unul care, insist cât pot, nu trebuie să ţină vreodată loc de ajutor specializat. Poate fi, cel mult, un pas intermediar până acolo, o sursă de inspiraţie şi confirmarea faptul că trecem cu toţii prin aceleaşi lucruri, doar că în diferite perioade ale vieţii şi la intensităţi care variază de la caz la caz. Nu ne-am stricat. În orice caz, nu definitiv. Şi pentru asta căutăm ajutor. Continue reading “Despre ce te salvează când tu nu mai poţi sau nu mai ştii cum”

Femeile şi pierderile lor, pasul necesar spre metamorfoza vrăjitoarelor

Pe Mariana Enriquez cred că tot prin Iocan sau Dilema veche am descoperit-o, şi-atunci am pus repede pe lista interminabilă cu cărţi de citit viaţa asta şi Ce-am pierdut în foc, volumul ei cu 12 proze scurte formidabile şi întunecate, apărut în 2016 în original şi în 2017 la noi, în traducerea-emblemă a lui Marin Mălaicu-Hondrari. Nu ştiu ca la noi să se fi tradus şi altceva, însă aştept cu nerăbdare să mai descopăr numele acestei autoare pe vreo nouă apariţie din librării pentru că m-a convins şi m-a readus într-o zonă care îmi era oarecum familiară în copilărie şi adolescenţă: împletirea în detaliu, cu atenţie, a realului şi fantasticului negru, a superstiţiei celor ce nu par să înţeleagă cu logica inefabilă a traumei absolute, a omorului şi-a fricii în stare pură, concentrată. Continue reading “Femeile şi pierderile lor, pasul necesar spre metamorfoza vrăjitoarelor”