Cea mai scumpă carte din lume – „De ce fierbe copilul în mămăligă”

Aglaja Veteranyi. De ce fierbe copilul în mămăligă. Apărută în 1999 în limba germană și tradusă la noi de Nora Iuga și apărută în 2002, respectiv reeditată în 2003, 2013 și 2016.

O carte cu un preț foarte mic și pe care foarte puțini și-ar permite să o cumpere dacă am trăi într-o lume în care valoarea cărții să fie direct proporțională cu prețul. Pentru mine, în această perioadă a vieții mele, De ce fierbe copilul în mămăligă este cea mai scumpă carte din lume.

La început este specificat că această carte este un roman. Dar cred că la fel de bine poate fi citită și ca poem, ca autobiografie în versuri, ca un „roman poetic” sau „poem romanesc”. Chiar poate fi orice vrei tu să fie.Este un hibrid, de fapt, unul extraordinar și reușit, care nu poate provoca altceva decât uimire și admirație! Uite cât de bine i-a ieșit!

Naratoarea, o fetiță cu puțin peste 10 ani, rememorează fuga familiei din România, problemele cu care aceștia se confruntă în străinătate – unele dintre cele mai grave fiind „interne”: există riscul ca oricare alt român întâlnit acolo să fie securist, traiul prin camere de hotel nu ajută deloc la stabilitatea familiei de circari, încăierările dintre părinți și ulterioara despărțire induc constant în eroare pe cele două fiice și le reconfigurează periodic destinele.Cumva, cartea în sine portretizează un circ grotesc în care personajele și situațiile se amestecă dizgrațios într-o stare ce seamănă a delir. Aspectul acesta de circ m-a dus cu gândul la American Horror Story, la cât de logic și totuși inuman poate fi un anume făgaș al vieții.

Dacă ar fi să îmi aleg citatul preferat, aș selecta toată cartea, de la un capăt la celălalt.Dacă ar fi să mă nasc din nou și să aleg cine să fiu, aș opta fără ezitare pentru Aglaja – nu uit de ce spuneam acum un an aici, când apăruse Supunere.Dacă ar fi să fiu o carte, aș vrea să fiu chiar cartea asta.Și de nu se poate nimic din toate acestea, măcar copilul ce fierbe în mămăligă să fiu – aș ști de ce.

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *