Ajută-mă să nu dispar: epistolarul unei frângeri

Ajută-mă să nu dispar este a șaptea carte a Petronelei Rotar și a apărut în colecția Radical din 7 de la Editura Herg Benet în toamna lui 2019. Până și momentul apariției se potrivește cu cartea: senzația de neputință din roman se prelungește într-o tristețe accentuată de neputința frunzelor în fața iernii care se apropie. Personajele parcă se lichefiază și se îndreaptă spre descompunere și, spre deosebire de toate celelalte cărți ale autoarei, aici nu mai e nimeni care să salveze, nimeni care să vrea să se salveze cu orice preț – apar, doar ocazional, zvâcniri de viață, pulsații ale unor speranțe care n-au de unde ști că-și trăiesc ultimele clipe.

Probabil că, dacă ar fi să aleg un cuvânt care să înglobeze ideea cărții, acela ar fi „deznădejde”. Să nu fiu înțeleasă greșit: e multă iubire în carte, e enorm de multă tensiune, e sex pasional și sunt promisiuni dintre cele mai serioase, dar din toate străbate, chiar de la început, tonalitatea aceea pe jumătate nostalgică a celor care știu că te prinzi în capcană cu cât te împotrivești mai mult și că de-acolo poți ieși doar mort sau aproape de moarte.

Este foarte interesantă și bine-venită ideea de a alcătui romanul acesta din e-mail-uri și scrisori, în mare parte, pentru că astfel vedem perspective, nu imagini de ansamblu, iar pe afară, neclare, rămân destule detalii pe care să ni le imaginăm noi – poate chiar în funcție de experiențele personale. Sau poate că e doar indiciul că ar putea exista și un al doilea volum, cândva, în viitor.

Pe scurt, o tipă care pare badass începe o relație cu un bărbat căsătorit, iar pe măsură ce relația avansează și ea începe să creadă tot mai mult în ei, cititorul poate să descifreze, în fiecare semn de afecțiune, acea prevestire a nenorocirii care, fără dubiu, va lovi și va lua tot.

Eu am citit-o în două ore, dar acum regret că nu am luat-o mai ușor. Deși aici nu mai avem multe referințe din zona de psihoterapie, nimeni „nu se caută” și nimeni nu se vindecă, la o a doua citire sunt convinsă, cum spuneam anterior, că se găsesc facil indicii de final al poveștii și explicații ce țin de subconștientul personajelor în raport cu ele însele (mai degrabă decât unele cu altele). Nu pot detalia fără spoilere, cert e că-mi vine să fac un sondaj: câți dintre noi s-ar muta, la terminarea acestui roman, într-un oraș în care au fost fericiți o foarte scurtă perioadă de timp?


Nu trebuie să fiu crezută pe cuvânt; găsești cartea aici.

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *